Guvernul are bani de pensii și de salarii
Declarațiile alarmiste din ultima perioadă, care nu au nicio legătură cu realitatea, nu fac decât să inducă neîncredere și teamă în rândul populației. Astfel de declarații nu fac bine nimănui! Estimarile Guvernului, Comisiei Europene si ale FMI indică o creștere economică între 4,5% și 6,1% pentru anul 2018, pe fondul transferului dinspre motorul consum spre motorul investiții, creșterea economică rămânând sustenabilă și robustă.
De altfel, chiar săptămâna trecută, Guvernul a anunțat că își propune să atragă investiții de peste 1 miliard de euro, iar schema lansată este doar o parte din pachetul de stimulare a investițiilor în România. Potrivit datelor Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, portofoliul InvestRomânia cuprinde 84 de proiecte – investiții străine, aflate în diferite stadii de implementare, cu un număr total al locurilor de muncă create de peste 15.000. Valoarea investițiilor străine directe, pentru primele trei luni ale anului 2018, au crescut cu 21,2% față de aceeași perioadă a anului 2017. Așadar, investitorii străini au încredere în potențialul economic al țării noastre.
Datele publicate pe 16 mai, de Eurostat, în legătură cu evoluţia calităţii vieţii în România, arată că, faţă de anul 2016, sunt peste 695.000 de români care au ieşit din zona de sărăcie. În intervalul 2015-2016, numărul de persoane aflate în sărăcie şi risc de excluziune socială a crescut de la 7,435 de milioane la 7,694 de milioane. La final de 2017, numărul acestor persoane a scăzut la 6,999 de milioane.
Investițiile publice au fost în trimestrul IV cu 3,2 mld lei peste cele din trimestrul IV 2016 (+28,1%), de la 11,4 mld lei în 2016 la 14,6 mld lei în 2017. În aceste condiții, când vorbim despre un motor economic susținut, declarațiile legate de imposibilitatea plății pensiilor și salariilor sunt total false și denotă rea-voință. Coaliția PSD-ALDE a promis mai mulți români în clasa de mijloc și aplică toate măsurile necesare în acest sens.
Deputat Laurențiu Nistor,
Președintele Organizației Județene PSD Hunedoara
« Campania Națională „Informare acasă! Siguranță în lume!” ajunge în județul Hunedoara (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) România se află pe drumul corect. Mergem până la capăt! »