Natalia Intotero: Puterea de cumparare a pensionarilor scade
PSD a avut dreptate când a susținut că majorarea punctului de pensie cu doar 14% nu poate acoperi pierderea pensionarilor din puterea de cumpărare.
Numărul mediu de pensionari a scăzut în trimestrul 2 cu 1.000 de persoane, la 5,132 milioane pensionari, faţă de trimestrul precedent, iar pensia medie lunară a crescut cu 0,9%, la 1.436 lei, a anunţat Institutul Naţional de Statistică (INS).
Totuși, puterea de cumpărare a pensionarilor a scăzut, asta pentru că rata inflației a fost de 1,83%, în timp ce creșterea pensiei a fost de doar 1,43%.
Scade puterea de cumpărare a pensionarilor
“INS contrazice Guvernul PNL și arată că puterea de cumpărare a pensionarilor se prăbușește.
În luna august 2020, față de aceeași perioadă a anului trecut, cele mai mari creșteri de prețuri la alimente s-au înregistrat în special la cele proaspete, respectiv la fructe + 15%, legume + 15%, citrice + 13%, dar și făina + 7%.
PSD a avut dreptate când a susținut că majorarea punctului de pensie cu doar 14% nu poate acoperi pierderea pensionarilor din puterea de cumpărare.
Cei 5 milioane de pensionari români au fost păcăliți de Guvernul Orban-PNL. Li s-a promis că se va aplica creșterea punctului de pensie cu 40% de la 1 septembrie, dar cu 2 săptămâni înainte de majorare li s-a spus că nu sunt bani pentru ei” susține Natalia Intotero, deputat PSD.
Creșterea pensiilor pe care o face acum PNL este de 14%
Vom crește cu siguranță pensiile, dar în mod realist, având garanțiile de sustenabilitate”, spune premierul Ludovic Orban
„Vom creşte pensiile, cu siguranţă, dar vom creşte realist, pe baza realităţilor economice şi având garanţia sustenabilităţii pe termen lung a plăţii pensiilor. Impactul pe 2021 este de aproximativ 52 de miliarde de lei, adică 10 miliarde de euro, iar impactul pe 2022 este estimat la 83-84 de miliarde de lei. Cu atât cresc cheltuielile bugetului de pensii şi implicit ale bugetului de taxe. Ce nu ai venituri la bugetul de pensii, trebuie să subvenţionezi din bugetul de stat. Noi avem investiții anul acesta 52 de miliarde”, a arătat, spre comparație, Ludovic Orban șeful executivului.
Maria Hogman