Viorel Sălan: Lucrări în Comisia de constituționalitate
Valoarea punctului de pensie va fi de 1442 lei față de 1775 lei cât este în prevederea actuală iar, în cazul personalului didactic, conform prevederilor privind salariile de bază, acestea nu vor fi majorate de la 1 septembrie 2020.
Ieri, a avut loc şedinţa Comisiei pentru constituționalitate. În cadrul lucrărilor, la primul punct al ordinii de zi s-a aflat proiectul de lege privind rectificarea bugetară: L578/2020 – „Proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare”.
Am propus colegilor parlamentari un aviz negativ deoarece nu a fost justificată procedura de urgență în sensul motivării acesteia conform art.115, alin. (4) din Constituția României. Totodată printre măsurile prevăzute referitoare la pensii, prin actualul proiect valoarea punctului de pensie va fi de 1442 lei față de 1775 lei cât este în prevederea actuală. Iar în cazul personalului didactic conform prevederilor privind salariile de bază, acestea nu vor fi majorate de la 1 septembrie 2020, cum este norma actuală, ci de la 1 septembrie 2021.
Avizul negativ a fost adoptat cu 4 voturi pentru, 1 abținere și 3 împotrivă.