Meniu Principal

TICHETE SOCIALE ELECTRONICE PENTRU COPII PREȘCOLARI – 500 LEI / AN ȘCOLAR

Documentele se depun la sediul instituției de învățământ unde elevul este înscris, în termen de 5 zile de la data începerii anului școlar

Ordonanţa de Urgenţă nr. 133/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi cei mai defavorizaţi care beneficiază de sprijin educațional pe bază de tichete sociale pe suport electronic, acordate din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestora.

Destinatarii finali sunt:

Copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar – copii preșcolari înscriși în învățământul de stat care îndeplinesc condițiile pentru obținerea sprijinului educațional acordat copiilor din familii defavorizate conform Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările și completările ulterioare;

Criterii de acordare:

  • copilul este înscris într-o unitate de învățământ preșcolar, conform Legii educaţiei naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
  • venitul lunar pe membru de familie este de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură, prevăzut de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv 284 lei / membru familie.

Documente justificative:

  • cerere de acordare;
  • copie acte stare civilă, (CI/BI – valabile la data depunerii cererii, certificate de naștere, certificat de căsătorie, certificat de deces);
  • adeverințe venituri realizate cu luna anterioară depunerii cererii;
  • adeverința de venit ANAF – pentru cei care nu realizează venituri;
  • după caz: sentința de divorț; hotărârea de încredințare, plasament sau încredințare a copiilor; acte din care să rezulte încadrarea într-o categorie de handicap.

Documentele se depun la sediul Direcției de Asistență Socială a municipiului Hunedoara – Bd. Mihai Viteazu nr. 7A, Complex Comercial Piața Dunărea. Tel: 0254 712079 Fax: 0354 882 355, e-mail: das@primariahunedoara.ro

 La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie, se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le realizează, inclusiv cele care provin din: indemnizația de șomaj, creanțe legale, convenții civile de întreținere aflate în executare, indemnizații cu caracter permanent, alocații de stat pentru copii, alocații de întreținere pentru copii încredințați sau dați în plasament, burse pentru elevi și studenți acordate în condițiile legii, precum și ajutorul care se acordă soțiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu.

Dacă familia are în proprietate terenuri, clădiri, spații locative sau alte bunuri, mobile sau imobile, la stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în considerare și arenda, chiriile sau alte fructe civile, naturale sau industriale, produse de acestea.

 

Direcția de Asistență Socială Hunedoara