Meniu Principal

Moțiunea de cenzură nu a putut să fie dezbătută și votată din cauza lipsei cvorumului

Şedinţa Parlamentului în care trebuia dezbătută şi votată moţiunea de cenzură nu a putut să aibă loc, luni, din lipsa cvorumului, potrivit anunţului preşedintelui Camerei Deputaţilor, social-democratul Marcel Ciolacu.

În urma apelului nominal, doar 226 de parlamentari au fost la şedinţă, fiind necesară prezenţa a 233 de deputaţi şi senatori. „Nu am putut proceda la supunerea la vot a ordinii de zi a sesiunii extraordinare”, a spus Marcel Ciolacu.

Preşedintele PSD a susţinut luni că PNL a avut o strategie pentru a nu se face cvorum la şedinţa în care urma să se dezbată şi să se voteze moţiunea de cenzură, iar dacă s-ar fi dat un vot, PSD ar fi strâns 250 de opţiuni „pentru” moţiune.

În afară de PSD, Pro România şi ALDE au anunţat că votează ”pentru”, în vreme ce PNL, USR, PMP și UDMR au anunțat că nu participă la vot.

Din tabăra PSD au lipsit cinci parlamentari, respectiv Cătălin Rădulescu, Carmen Dan, Adrian Todor, Dan Ciocan și Roxana Paturcă. Liderul formațiunii, Marcel Ciolacu, a anunțat că va solicita Consiliului Politic Naţional al partidului excluderea colegilor care nu au fost prezenți la moțiune.

„Nu s-a făcut cvorumul, nu s-a votat moţiunea de cenzură”, a afirmat el. Liderul PSD a mai spus că în maximum două zile se va reuni Comitetul Politic Naţional al partidului şi se va lua o decizie politică în legătură cu paşii ce trebuie urmaţi pe tema moţiunii de cenzură, care nu a putut fi dezbătută şi votată luni din lipsă de cvorum, adăugând că moţiunea nu va fi retrasă.

  Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a declarat luni, după suspendarea ședinței în care trebuia votată moțiunea de cenzură din lipsă de cvorum, că social democrații nu mai iau în calcul să voteze moțiunea în sesiunea ordinară care va începe marți, 1 septembrie.