2 MAI – Ziua Națională a Tineretului
La data de 2 mai sărbătorim tânăra generație. Proiectul legislativ privind decretarea acestei zile a fost iniţiat în anul 2004, de către 15 deputaţi reprezentând toate formaţiunile politice parlamentare. La 5 octombrie 2004, legea a fost adoptată de plenul Camerei Deputaţilor, aceasta fiind şi Camera decizională. Astfel, conform Legii nr. 425/25 octombrie 2004, ziua de 2 mai a devenit Ziua Naţională a Tineretului.
Ziua Națională a Tineretului este ziua în care suntem datori să analizăm dacă facem suficient pentru generația adulților de mâine, dacă reușim să le asigurăm un viitor în țara natală și dacă tinerii beneficiază de condiții europene de educație și dezvoltare personală.
Dincolo de organizarea de evenimente dedicate tinerilor, binevenite în comunitățile locale, în această zi trebuie să facem atât bilanțuri, cât și proiecte noi care să mobilizeze și să motiveze tânăra generație.
Guvernul României, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, și-a propus construcția de noi creșe și grădinițe, dar și modernizarea și dotarea celor existente. Astfel, în primul trimestru al acestui an au fost construite 4 astfel de noi unități educaționale, iar în trimestrul doi vor fi finalizate alte 28 de creșe și grădinițe. Tot în primul trimestru au fost modernizate 4 școli și urmează alte 140 în trimestrul doi. În județul Hunedoara, prin PNDL vor fi construite, modernizate sau dotate creșe, grădinițe și școli în localitățile urbane Deva, Hunedoara, Orăștie, Geoagiu, Petrila, Simeria, Uricani, dar și în zonele rurale. În paralel, administrațiile locale atrag fonduri europene pentru reabilitarea clădirilor în care se pregătește noua generație.
De asemenea, Guvernul României finanțează în perioada 2017-2020 lucrări de modernizare a căminelor culturale și a bazinelor de înot.
Prin Programul de cercetare „Performanță Instituțională”, Guvernul urmărește dezvoltarea instituțională pentru creșterea performanței institutelor naționale de cercetare-dezvoltare și a universităților de stat. Bugetul previzionat pentru perioada 2018-2021 este de 500 de milioane de lei. În acest caz, pachetul de informații a fost lansat în dezbatere publică.
Măsurile care vizează această categorie trebuie să continue cu responsabilitate pentru că viitorul întregii națiuni este strâns legat de viitorul tinerilor. Depinde de fiecare dintre noi să lăsăm tinerilor o moștenire pe care s-o prețuiască și s-o valorifice pentru o viață mai bună, acasă!
La mulți ani, tinerilor români de pretutindeni!
Natalia-Elena Intotero,
Deputat PSD de Hunedoara