Meniu Principal

Florin Maxim, declarații înaintea partidei cu FC Argeș

Maxim:” Avem nevoie de o victorie. Va fi un meci de angajament…

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara: “Pe lângă detaliile tactice, eu cred că va fi un meci de angajament. Atât FC Argeș cât și noi avem nevoie de victorie. Cu siguranță va fi un meci încrâncenat în care caracterul mai puternic va și câștiga această partidă.

 Florin Maxim despre FC Argeș: “ Le-am văzut jocul de la Cluj, o echipă bine organizată, nu din întâmplare anul trecut au fost în primele șase echipe. Sunt o echipă foarte arțăgoasă, o echipă cu principiile lor bine stabilite și bine puse la punct. Este o echipă care nu cedează, o echipă pe care dacă o lași să joace și nu ești la nivelul ei îți poate pune probleme mari”

 Florin Maxim, despre modul în care va aborda partida cu FC Argeș: “ Va fi și din partea lor, așa au început toate meciurile, posibil să-l înceapă și pe acesta, cu liniile foarte sus, om la om. La Cluj au jucat om la om, au pus presiune pe adversar cu un efort foarte mare dar și buni, foarte buni în tranzițiile pozitive. Este o echipă care îți pune probleme, te iau de sus, și noi la fel suntem o echipă care am construit pe orice teren, împotriva oricărei echipe.  Nu cred că ne vom dezice de stilul nostru de joc dar cu atenția cuvenită fiecărei faze”.

 Florin Maxim, mesaj pentru echipa Jiul Petroșani:” În primul rând vreau să le mulțumesc celor de la Jiul pentru că și astăzi au un joc. Îl vor disputa în incintă pe stadionul sintetic. Le mulțumesc și pe această cale. Gazonul a suferit modificări, dar nu putem să facem transformări pentru că nu este o suprafață hibridă care să permită jocuri la două zile sau în fiecare zi. Terenul va fi cum va fi și pentru noi și pentru ei. Nu cred că va fi o scuză. Nu este cea mai bună suprafață dar nici nu este o suprafață de teren pe care nu poți să joci. Noi suntem acolo unde ne-am dorit să fim, aici în județ, era singurul stadion pe care puteam să ne disputăm jocurile. Trebuia să avem în județ un stadion care să găzduiască astfel de competiții”

Partida Corvinul Hunedoara- FC Arges Pitesti, din etapa a XIV-a a Superligii, se va disputa astăzi, 31 octombrie, de la ora 16:00, pe stadionul “Petre Libardi” din Petroșani.