Lupeni | Consilierul local PNL, Cristina Ciucu îl “electrocutează” pe Cristian Roșu și o “scoate la tablă” pe Vetuța
Roșu a dovedit că din „rucsacul” unui electrician firele duc inevitabil la panoul de comandă al CEVJ… Ascensiunea liderului PNL Lupeni, Cristian Roșu în cadrul Complexului Energetic Valea Jiului îi cam “dă cu virgulă” consilierului local PNL Lupeni, Cristina Ciucu, care nu pare să vadă în acesta un excepțional prin definiție. Pe cale de consecință consilierul liberal se întreabă dacă „rezultatele” liderului PNL Lupeni au corespondent în veniturile obținute de acesta din sinecurile politice primite de la partid.
Cristina Ciucu, consilier local, PNL Lupeni: “Cristian Roșu – trei partide, aproape două decenii de politică și o carieră în conducerea companiilor energetice (…) Ioan Cristian Roșu, președintele PNL Lupeni, un politician a cărui activitate în administrația locală este documentată încă din anul 2008.
Traseul său politic cuprinde trei formațiuni: Partidul Ecologist Român, Partidul Democrat Liberal și Partidul Național Liberal.
(…) Parcursul profesional este la fel de interesant…
De la electrician la Exploatarea Minieră Lupeni, Cristian Roșu a ajuns vicepreședinte al Sindicatului Muntele, consilier parlamentar al parlamentarului Carmen Hărău, director general al Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului, administrator special al Complexului Energetic Hunedoara, director general al Complexului Energetic Valea Jiului și membru în Consiliul de Administrație al CEVJ (și în prezent).
Studii:
- Facultatea de Drept si Administratie Publica – Universitatea Spiru Haret ( nu stiu exact care filială), Bucuresti.
- Certificat de Absolvire Departamentul Pentru Pregatirea Personalului Didactic ( așadar și domnul Roșu poate deveni profesor).
(…) Și veniturile? Potrivit declarațiilor de avere identificate, Cristian Roșu a raportat venituri personale anuale, inclusiv pensia, de:
- 2021 – 212.904 lei;
- 2022 – 251.246 lei;
- 2023 – 375.683 lei.
Total: 839.833 lei în trei ani fiscali, din salarii, indemnizații și pensie, conform documentelor analizate. Ce a câștigat Valea Jiului de pe urma acestor mandate și funcții?
- Ce proiecte a inițiat Cristian Roșu în Consiliul Local Lupeni?
- Ce rezultate a obținut în conducerea companiilor energetice?
- Ce măsuri a susținut pentru protejarea locurilor de muncă?
- Cum a evoluat organizația PNL Lupeni sub conducerea sa?
Sunt întrebări legitime, nu acuzații. Iar răspunsurile ar trebui să se regăsească în documente, rapoarte de activitate și rezultate măsurabile. Cetățenii au dreptul să cunoască istoricul celor care i-au reprezentat și să le evalueze activitatea. (…) Orice clarificare documentată sau punct de vedere al persoanei vizate este binevenit”, a transmis Cristina Ciucu, consilier local PNL Lupeni.

