Meniu Principal

FC Corvinul Hunedoara | Fotbalul, dincolo de teren!

Președintele clubului Corvinul, Sorin Cimpoca, și Alexandru Neacșa au răspuns invitației celor de la Colegiul Tehnic „Matei Corvin” din Hunedoara și au petrecut câteva momente speciale alături de elevii claselor cu profil sportiv, în cadrul programului „Săptămâna Altfel”.
Cei doi le-au povestit copiilor despre Corvinul Hunedoara, despre ce înseamnă sportul de performanță, despre munca, disciplina și sacrificiile din spatele rezultatelor, dar și despre satisfacțiile și oportunitățile pe care sportul le poate aduce în viața unui tânăr.
A fost un prilej de dialog, de împărtășit experiențe și, sperăm noi, de inspirație pentru cei care visează să îmbrace, într-o zi, tricoul unei echipe de performanță.
 Mulțumim Colegiului Tehnic „Matei Corvin” pentru invitație și pentru deschiderea de a aduce sportul mai aproape de tânăra generație!
FC Corvinul Hunedoara