Meniu Principal

Senatorul PNL, Călin Marian pune “biciul” pe miniștrii PSD, încă din prima zi de guvernare

Marian: “PSD are acum responsabilitatea guvernării! Să explice ce face, ce rezultate obține… Senatorul Călin Marian îi mulțumește fostului premier, Ilie Bolojan, pentru activitatea sa în fruntea Guvernului și le atrage atenția social-democraților că a venit rândul lor să livreze bunăstare românilor. Parlamentarul spune că va „sta cu ochii” pe activitatea guvernului, criticând de fiecare dată măsurile care nu cadrează cu reformele lui Ilie Bolojan.

Călin Marian, senator PNL: “ În politică, e ușor să critici. Mai greu este să iei decizii dificile și să îți asumi consecințele. Ilie Bolojan a făcut acest lucru. A luat măsuri nepopulare și și-a asumat costul politic al reformelor.

(…) Îi mulțumesc pentru felul în care și-a asumat responsabilitatea guvernării și îl voi susține în efortul de a reconstrui un PNL în care oamenii să poată avea din nou încredere.

PNL merge în opoziție. Vom avea obligația să spunem lucrurilor pe nume, să susținem ceea ce este bun pentru țară și să criticăm ceea ce este greșit. Iar reconstrucția partidului trebuie să înceapă cu noi, cu mai multă deschidere, cu oameni care au ceva de spus și cu disponibilitatea de a asculta nemulțumirile românilor. PSD are acum responsabilitatea guvernării, nu mai poate pune totul pe seama celor care au fost înainte. Va trebui să explice ce face, ce rezultate obține și cum îmbunătățește viața oamenilor”, a transmis senatorul liberal.