„Tineret pentru viitor” – activități de informare și sprijin în comunitatea din Pestișu Mic
Echipa mobilă din cadrul proiectului „Tineret pentru viitor” a desfășurat o activitate de informare în comuna Pestișu Mic, cu sprijinul administrației publice locale și al primarului Daniel Dobruțchi. Întâlnirea a avut ca obiectiv prezentarea proiectului și a serviciilor disponibile, dar și identificarea problemelor și nevoilor sociale întâlnite la nivelul comunității.
În cadrul activității au fost prezentate obiectivele proiectului „Tineret pentru viitor”, principalele direcții de acțiune și rolul Echipei Mobile în furnizarea de informații, consiliere și sprijin pentru tineri și pentru persoanele aflate în situații de dificultate. Discuțiile purtate în comunitate au permis identificarea unor probleme și situații care necesită atenție și sprijin. Persoanele participante au putut solicita informații și clarificări, fiind prezentate, în funcție de situațiile discutate, serviciile și instituțiile către care pot fi îndrumate persoanele care au nevoie de ajutor.
Tematica întâlnirii a vizat aspecte ce țin de:
– Analiza activităților proiectului aflat în implementare, ”Tineret pentru Viitor”, cod SMIS 337431
– Rolurile și atribuțiile instituțiilor participante la întâlnire, în cadrul proiectului
– Organizarea întâlnirilor de lucru ale Echipei Mobile Mixte în cadrul comunităților marginalizate ale Comunei Pestișu Mic
– Dezbaterea atribuțiilor și serviciilor de asistență socială pe care SPAS Pestișu Mic le desfășoară și provocări întâmpinate
– Identificarea nevoilor cu care se confruntă persoanele vulnerabile din comunitate
– Explorarea soluțiilor aplicabile în cazul nevoilor identificate în comunitate
– Consiliere în privința furnizorilor de servicii sociale care oferă suport, prezenți la nivel de oraș și județ
– Prezentarea facilităților legislative din domeniul asistenței sociale, a elementelor de identificare a abuzului și violenței domestice, a reglementărilor privind semnalarea situațiilor de abuz, ca exemple de bune practici sociale
O parte importantă a întâlnirii a fost dedicată prevenirii și combaterii violenței domestice. Au fost prezentate formele în care se poate manifesta violența, efectele asupra victimelor și familiei, modalitățile de recunoaștere a situațiilor de abuz și importanța semnalării acestora. Au fost prezentate, de asemenea, serviciile specializate care pot oferi sprijin și protecție. Un alt subiect abordat a fost prevenirea consumului de droguri și alcool.
Participanții au primit informații despre factorii de risc, efectele și consecințele consumului, precum și despre importanța prevenirii și a solicitării sprijinului specializat în situațiile în care apar probleme. Pentru susținerea activității de informare au fost distribuite broșuri și materiale informative realizate în cadrul proiectului. Acestea oferă informații suplimentare despre prevenirea consumului de droguri, prevenirea violenței domestice și serviciile de sprijin disponibile.
Prezența echipei mobile în Pestișu Mic face parte din activitățile prin care proiectul „Tineret pentru viitor” ajunge direct în comunitățile județului Hunedoara. Întâlnirile de acest tip permit atât transmiterea informațiilor privind proiectul și serviciile disponibile, cât și o mai bună cunoaștere a problemelor și nevoilor existente la nivel local.
Proiectul „Tineret pentru viitor”, cod SMIS 337431, este implementat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Municipiul Deva. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European Plus, prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027, și are o valoare totală de 9.946.223,70 lei.
Prin activitățile desfășurate în comunitățile din județ, proiectul facilitează accesul tinerilor și al persoanelor din grupurile vizate la informare, consiliere și servicii de sprijin, precum și să contribuie la prevenirea situațiilor de risc și la apropierea serviciilor publice de comunitățile în care acestea sunt necesare.
AJOFM Hunedoara
« Socoteli proeuropene | Senatorului Călin Marian îi dă cu minus activitatea administrației județene (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) Paula Seling aduce „Magia Crăciunului” la Deva »

