Direcția de Asistență Socială Hunedoara
COMUNICAT
Având în vedere dispoziţiile art.39, art.50 din Decretul nr.195/2020 cu privire la instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi ale art.12 din Ordonanţa militară nr.3/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID -19
Vă comunicăm următoarele:
- Certificatele de încadrare a copilului într-un grad de handicap şi atestatele de asistent maternal eliberate de comisia pentru protecţia copilului, precum şi certificatele de încadrare în grad şi tip de handicap eliberate de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, a căror valabilitate expiră în perioada de urgenţă declarată, îşi prelungesc valabilitatea până la încetarea stării de urgenţă.
- Documentele care expiră pe perioada stării de urgenţă, eliberate de autorităţile publice pot fi preschimbate într-un termen de 90 de zile de la data încetării stării de urgenţă.
- În consecință, rugăm beneficiarii, persoane cu handicap, să nu se îngrijoreze în legătură cu aspectul legat de valabilitatea certificatelor de încadrare în grad de handicap sau a duratei contractelor de muncă ale asistenților personali, acestea păstrându-și valabilitatea conform prevederilor legislației în vigoare.
Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon nr. 0770-472411.
« Persoanele care au achiziționat bilete la evenimentele cultural-artistice anulate își vor putea recupera banii (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) Colectivul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara mulțumește pentru donații »