Meniu Principal

Petroșani | Deschiderea noului an universitar la Universitatea din Petroșani

Mesajul administratorului public al CJ Hunedoara, Costel Avram: Astăzi, la deschiderea noului an universitar la Universitatea din Petroșani, am avut bucuria de a transmite și mesajul președintelui Consiliului Județean Hunedoara, domnul Laurențiu Nistor, alături de urările conducerii Consiliului Județean pentru profesori și studenți.

Pentru mine, acest loc înseamnă însă mult mai mult decât o universitate.
Am venit cândva din Moldova, tânăr, cu visuri și speranțe, și am găsit aici o a doua casă. Aici am învățat, am crescut, am jucat rugby, mi-am făcut prieteni și mi-am construit drumul în viață.
Cu timpul, această a doua casă a devenit prima. Astăzi, când spun „acasă”, mă gândesc la Valea Jiului, la Petroșani, la Hunedoara.
Privindu-i astăzi pe studenți, mi-am amintit de anii mei de început și le-am spus un lucru în care cred cu tărie: „Ai carte, ai parte” trebuie să rămână o călăuză pentru noi.
Poate că viața nu răsplătește întotdeauna imediat munca și învățătura, dar viitorul va fi și trebuie să fie al celor care studiază, al celor care își cunosc meseria și al celor care au puterea să meargă mai departe. Prin ei vine progresul.
Valea Jiului, județul Hunedoara și România au nevoie de acești tineri — de ceea ce vor ști să facă, dar mai ales de oamenii care vor deveni.
Le doresc tuturor studenților și profesorilor Universității din Petroșani un an universitar bun, cu rezultate, curaj și încredere!
Mult succes în anul universitar 2026–2027″.