Municipiul Orăștie | Implicare şi solidaritate la Cantina de Ajutor Social Orăștie
Cantina de Ajutor Social Orăştie din cadrul Direcției Publice de Asistență Socială, a avut parte de sprijinul unui grup de voluntari din cadrul Versuni Manufacturing Romania SRL Orăştie, care au ales să se implice în activitățile desfășurate în cadrul serviciului social.
Pe parcursul celor două zile, voluntarii au participat activ la pregătirea şi distribuirea hranei beneficiarilor.
De asemnea, Versuni Manufacturing Romania SRL a donat produse alimentare, care au fost utilizate pentru pregătirea hranei în cele două zile în care voluntarii au fost alături de echipa Cantinei de Ajutor Social.
Le mulțumim pentru timpul acordat, pentru implicare şi pentru energia cu care s-au alăturat echipei noastre, precum şi Versuni Manufacturing Romania SRL Orăştie pentru sprijinul oferit şi pentru gestul de solidaritate față de persoanele care beneficiază de serviciile Cantinei de Ajutor Social Orăştie.
Astfel de inițiative demonstrează importanța implicării comunității şi a colaborării dintre instituțiile publice şi mediul privat în sprijinirea persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate.
Direcția Publică de Asistență Socială Orăștie
« Corvinul Hunedoara | Informare abonamente (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) Lucian Rus, primarul municipiului Deva| Intervenim pentru rezolvarea problemelor din satele aparținătoare »



