Examenul de admitere la liceu a fost eliminat! Legea merge la președinte pentru promulgare
Reprezentanții elevilor și ai părinților s-au pronunțat în favoarea acestei legi… Plenul Senatului a votat în calitate de for decizional, eliminarea examenului de admitere la liceu care s-ar fi aplicat elevilor care au început în acest an clasa a VIII-a. Legea va merge la președinte pentru promulgare, astfel încât să se aplice începând cu acest an școlar. Singurul examen după terminarea gimnaziului va rămâne Evaluarea Națională. Reprezentanții elevilor și ai părinților s-au pronunțat pentru eliminarea examenului de admitere la liceu.
Legea 198/2023 privind Învățământului preuniversitar prevedea că liceele urmau să organizeze de anul viitor concurs de admitere în clasa a IX-a pentru maximum 50% din numărul de locuri, după susținerea de către elevi a evaluării naționale. Această prevedere a fost eliminată din lege.

