Meniu Principal

Apa Prod Deva continuă digitalizarea serviciilor | Notificări email personalizate, pe localități și străzi, privind furnizarea apei

Informații relevante și direcționate: O nouă funcționalitate este disponibilă gratuit pe site-ul companiei… Din dorința de a fi tot mai aproape de consumatori și de a îmbunătăți permanent calitatea serviciilor oferite, S.C. APA PROD S.A. Deva face un nou pas în direcția digitalizării și a eficienței în comunicare.

Începând de astăzi, utilizatorii pot beneficia de un nou serviciu gratuit de alertare direct pe e-mail, personalizat în funcție de interesul fiecăruia. Astfel, la abonare, aveți posibilitatea de a selecta exact localitățile sau străzile pentru care doriți să primiți notificări cu privire la întreruperile în furnizarea apei potabile (avarii sau lucrări programate de modernizare).

Eforturile noastre se concentrează permanent pe eficientizarea comunicării și pe oferirea unor informații relevante, fără mesaje inutile. Prin acest modul de filtrare pe străzi și localități, ne asigurăm că informația care vă interesează ajunge rapid, direct și transparent la dumneavoastră.

Cum funcționează abonarea? Procesul este extrem de simplu și durează mai puțin de un minut:

  1. Accesați pagina noastră oficială: www.apaprod.ro.
  2. Apăsați pe pictograma în formă de clopoțel (primește notificări) aflată în partea dreaptă jos a paginii.”
  3. Introduceți adresa dumneavoastră de e-mail, selectați localitățile sau străzile de interes pentru care doriți să primiți alerte.
  4. Abonează-te.
  5. Verifică email-ul pentru confirmarea abonării.

Furnizarea unor servicii moderne, sigure și accesibile rămâne o prioritate fundamentală pentru APA PROD. Continuăm să investim atât în infrastructură, cât și în soluții digitale menite să ușureze relația dintre utilizatori și operator. Pentru informații suplimentare sau asistență, vă stăm la dispoziție prin următoarele canale: telefon fix: 0254 993

Portal clienți: www.apaprod.ro