Meniu Principal

Pompierii români sunt pregătiți să intervină în Grecia (galerie foto)

Prima zi operațională pentru modulul specializat în stingerea incendiilor de pădure… Modulul național specializat în combaterea incendiilor de vegetație și fond forestier (RO GFFF-V), dislocat în Republica Elenă prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, a început astăzi activitățile operaționale în cadrul misiunii de prepoziționare.
În această dimineață, Team Leader-ul și ofițerul de legătură ai modulului român au participat, alături de reprezentanții contingentului francez, la ședința operativă organizată de autoritățile elene în baza de operații. În cadrul întâlnirii au fost analizate situația din teren, prognoza meteorologică și nivelul de risc privind producerea incendiilor de vegetație și fond forestier.
Potrivit evaluării realizate de autoritățile elene, pentru ziua de astăzi riscul de producere a incendiilor este încadrat la nivelul 5, cel mai ridicat nivel de alertă.
În urma analizei situației operative, s-a stabilit ca, pe parcursul zilei, Modulul RO GFFF-V să asigure capacitatea de răspuns din baza de operații, fiind pregătit pentru dislocare imediată în cazul producerii unor incendii.
Pe lângă menținerea stării de operativitate, pompierii români desfășoară activități de pregătire și instruire împreună cu contingentul francez aflat, la rândul său, în misiune de prepoziționare în Grecia, pentru consolidarea cooperării și creșterea eficienței intervențiilor.
***
Modulul RO GFFF-V acționează sub coordonarea autorităților elene, în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, fiind pregătit să intervină ori de câte ori situația operativă o va impune.