Meniu Principal

Natalia Intotero: Nu ne-am putut permite să prelungim această criză

Social-democraţii s-au mobilizat şi l-au votat din nou pe Ludovic Orban în fruntea guvernului

 După ce acum trei luni l-au demis prin moţiune de cenzură, PSD a votat din nou pe Ludovic Orban în fruntea guvernului, astfel el a primit acum mai multe voturi decât ar fi obţinut vreodată din negocieri. Guvernul a strâs voturile necesare să fie instalat, chiar înainte ca liberalii să fi ajuns la urne.

Dacă nu ar fi existat epidemia de coronavirus, social-democraţii ar fi votat împotriva Guvernului PNL

În ceea ce-i priveşte pe aleşi, aceştia au urmat o procedură cu totul nouă. De la intrarea în Casa Poporului au primit mănuşi şi măşti sanitare.

S-au trasat culoare către cele trei săli în care au fost lucrări şi într-un spaţiu au fost reprezentaţi ai DSP care le-au făcute teste atât aleşilor, cât şi funcționarilor din Parlament. Votul de învestire nu a mai fost în sala de plen, unde ar fi trebuit să se strângă laolaltă câteva sute de parlamentari, funcţionari şi personal tehnic, ci a fost amenajată special o sală în care parlamentarii au intrat unul câte unul.

După votul din Parlament, miniştrii au fost chemaţi la Palatul Cotroceni pentru depunerea jurământului. În sala au intrat pe rând, s-au dezinfectat, şi-au pus mănuşi şi au semnat jurământul de investire. Mapa cu documentul a rămas pe masă și miniștri au primit instrucţiuni să iasă din sală fără să se apropie de preşedinte.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că, în condiţii normale, dacă nu ar fi existat epidemia de coronavirus, toţi social-democraţii ar fi votat împotriva Guvernului PNL, adăugând că de duminică aceştia se vor întoarce “la Opoziţie totală”.

 

Ciolacu: Am fi aruncat ţara într-o criză politică şi mai mare

“Astăzi, România are nevoie de un Guvern cu puteri depline. Va fi acesta în măsură să gestioneze problemele cu care ne confruntăm acum? Greu de răspuns… Dar instituţiile statului şi specialiştii care se luptă cu epidemia au nevoie de stabilitate şi măsuri rapide. Ştiu! PNL şi Iohannis nu merită acest vot! Dar românii merită un stat funcţional care să poată reacţiona rapid la pandemie. Sănătatea şi siguranţa românilor merită votul nostru! Doar românii! Pentru aceşti oameni care stau în carantină, speriaţi de ceea ce îi aşteaptă, pentru medicii şi asistentele care sunt în prima linie a luptei cu virusul, pentru românii care cer de la noi responsabilitate, pentru românii care ne cer să lăsăm politica în spate, pentru toţi aceştia, trebuie să votăm, a menţionat el.

Natalia Intotero: Am luat această decizie cu gândul la români, la sănătatea lor

“Consider că am votat pentru sănătatea şi siguranţa românilor.

Sunt trei luni pierdute cu un Guvern iresponsabil și jocul preşedintelui şi al Partidului National Liberal a avut un singur scop: alegeri anticipate. Am votat un guvern condus de un premier care s-a dovedit incapabil de a fi un om de stat, dar, pe care Președintele Iohannis îl consideră unicul salvator al țării. Așa să fie? Vom vedea în perioada următoare. Nu este ce mi-aș fi dorit pentru țară. Însă, în condițiile actuale, eu și colegii mei social-democrați nu ne-am putut permite să prelungim această criză. În condiţii normale, dacă nu ar fi existat această pandemie, cu toţii am fi votat împotriva acestui guvern al PNL.

Am luat această decizie cu gândul la români, la sănătatea lor.

Să vă vedem, dragi PNL-iști, cum ieșiți din ascunzători. La muncă, nu la văicăreală!”, a spus deputatul Natalia Intotero.