Viorel Sălan: Mulţumesc medicilor și personalului sanitar pentru dedicaţie, devotament şi dăruirea cu care muncesc până la epuizare
COVID-19. Acum avem o certitudine: coronavirusul care a provocat aceasta epidemie este periculos şi impredictibil.
Tocmai din această cauză, mai mult ca niciodată, este nevoie să înţelegem că fiecare dintre noi va trebui să facem nişte ajustări ale vieţii noastre cotidiene, să ni le asumăm conştient, responsabil şi să ne adaptăm continuu, în fiecare zi, la schimbările care vor apărea.
Trebuie să înţelegem că ne aflăm cu toţii, ca oameni şi naţiune, în faţa acestei provocări şi să avem încredere că vom depăşi împreună această criză.
Adresez un gând special medicilor și personalului sanitar, cei care acum se află în prima linie a acestui “război” cu un inamic nevăzut şi imprevizibil.
Le mulţumesc pentru dedicaţie, devotament şi dăruirea cu care muncesc până la epuizare.
Îi asigur de tot sprijinul meu şi îi invit de asemenea pe toţi cei care pot ajuta în aceste clipe de cumpănă să o facă fară ezitare. Indiferent cât de mărunt este acest ajutor el poate face diferenţa între viaţă şi moarte.
Dumnezeu să ne ajute! Cu Dumnezeu, înainte!