Meniu Principal

Florin Maxim, declarații după primul antrenament înaintea noului sezon de Superligă  

Antrenorul principal al FC Corvinul Hunedoara, Florin Maxim şi staff-ul său tehnic au condus primul antrenament înaintea noului sezon de Superligă.  au fost prezenţi la sesiunea de pregătire de la Hunedoara, 23 de jucători,  printre aceştia portarul Adrian Frânculescu şi fundaşul Flavius Iacob – primele noutăţi ale verii.

Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara: “ Am avut o vacanță care a fost binevenită. Antrenorii și cei din club am muncit în aceste zile de vacanță. Trebuie să întregim lotul, mai sunt jucători care au terminat contractul cu noi și trebuie să discutăm și cu aceștia. Trebuie să le mulțumim pentru ce au făcut pentru noi.  Astăzi, ne-am întâlnit în această formulă pentru un sezon de Liga 1, un sezon în care noi ne propunem multe”.

Florin Maxim: “ Vor fi mai mulți jucători care vor veni alături de noi, astfel că am început la mijlocul săptămânii reacomodarea, după care ușor, ușor creștem intensitatea antrenamentelor. Am decis ca în acest an să mergem pe continuitate, Amber în poartă și de aceea l-am adus pe Frânculescu, este un băiat care mie mi-a plăcut, apără de doi ani, este un portar care nu face greșeli. Noi îl susținem și îl ajutăm să crească în continuare. Iacob este jucătorul nostru, l-am găsit aici când am venit la Hunedoara, s-a dezvoltat frumos a mers doi ani împrumut iar acum a venit momentul să fac joncțiunea cu noi la Liga 1”.

Florin Maxim:” Despre Codruț, despre situația lui, a discutat Bogdan cu cei din conducerea clubului Dinamo, în mare au spus că se gândesc să-l lase în continuare, mai multe nu știu, dar în zilele acestea voi afla. Trebuie să întregim lotul, la fel ca și anul trecut, toată lumea spunea că suntem omogeni, am schimbat 11 jucători, nu știu dacă va fi cazul acum, dar vor fi jucători care vor veni, eu cred că 7-8 jucători. Trebuie să fim atenți în aceste momente, avem și un buget și atât noi cât și suporterii noștri ne dorim să atragem jucători de calitate. Dar cum știm și noi calitatea costă, noi avem un buget în care trebuie să ne încadrăm, să luăm cele mai bune decizii. Am văzut foarte mulți jucători în această perioadă de vacanță pentru că trebuie să ne luăm informațiile corecte pentru a nu da greș cu jucătorii pe care vrem să-i aducem la echipă.

Florin Maxim:” Sper ca peste doi-trei ani să ne bucurăm de un stadion nou. Trebuie să facem niște sacrificii, desi eu nu le văd așa, vom juca în deplasare în acești ani, dar o facem cu un scop și toată lumea trebuie să fie unită. Cu siguranță vor fi și momente dificile, momente în care vom fi supărați și obosiți, dar trebuie să știm de ce facem aceste lucruri. Astea sunt condițiile, niciodată nu ne-am plâns, de aceea trebuie să fim împreună cu toții și să transformăm totul într-un an plăcut pentru noi”.

Singurul jucător absent de la reunire a fost atacantul Emmanuel Okoro, care se află în proces de recuperare, după accidentarea suferită în a doua parte a campionatului, în vreme ce Szabolcs Kilyen şi Mihai Velisar nu vor mai continua în alb-albastru.