Meniu Principal

Președintele PNL Hunedoara, Vetuța Stănescu:“PNL nu mai guvernează cu PSD. Decizia este clară și definitivă”

Președintele PNL Hunedoara, deputatul Vetuța Stănescu transmite un mesaj tranșant partenerilor de coaliție social-democrați: “Nu vom sta la masă cu ipocrizia și minciuna” Mesajul deputatului liberal vine în contextul în care marți în Parlamentul României moțiunea de cenzură la adresa Guvernului Bolojan, inițiată de PSD și AUR, va decide soarta premierului Ilie Bolojan.

“PNL nu mai guvernează cu PSD. Decizia este clară și definitivă. PSD a aruncat România în criză și a ales să facă alianță cu AUR, exact cu cei pe care îi nega public. Românii văd și nu uită. PNL merge mai departe, cu un mandat clar pentru Ilie Bolojan: reforme, stop risipei, fără privilegii și cu bani europeni aduși în România.

Noi alegem responsabilitatea. PSD a ales altceva”, a transmis deputatul liberal, Vetuța Stănescu.