Moțiunea de cenzură „desparte apele” în PSD: Un senator și-a dat demisia din partid
Senatorul PSD, Victoria Stoiciu și-a anunțat demisia din partid într-o postare pe pagina de socializare. Gestul senatorului vine în contextul în care parlamentarilor social-democrați li sa cerut să semneze moțiunea de cenzură la adresa Guvernului Bolojan. Stoiciu spune că demersul său este unul firesc în condițiile în care PSD-ul a ales să susțină o moțiune de cenzură alături de AUR.
Victoria Stoiciu, senator PSD: “Astăzi mi-am înaintat oficial demisia din Partidul Social Democrat. Decizia vine ca un pas firesc după ce ieri am refuzat să semnez moțiunea de cenzură, marcând momentul în care viziunea mea și direcția actuală a partidului au intrat pe contrasens total. Consider că este nevoie de un cordon sanitar absolut care să mențină forțele extremiste în izolare politică totală. Orice încălcare a acestui principiu nu reprezintă doar o eroare tactică, ci o normalizare a fascismului”, a transmis printre altele senatorul PSD, Stoiciu.

