Aflat în mijlocul oltenilor, Grindeanu prinde din nou curaj: Sărăcia se vede peste tot și se simte de către toți românii
Întâlnirea liderului PSD, Sorin Grindeanu cu președinții de Consilii Județene, primarii din comunele și municipiile din județele Olt, Dolj, Mehedinți, Vâlcea și Gorj i-a dat din posibilitatea de a relua criticile la adresa Guvernului Bolojan. Un guvern din care evident și PSD-ul face parte și pe care parlamentarii PSD îl susțin.
Concluziile întâlnirii au fost transmise de Sorin Grindeanu pe pagina de socializare:
“Nu vom fi complici la o guvernare care ia decizii unilaterale și ignoră soarta românilor! I-am ascultat pe primarii de comune și municipii, șefii de Consilii Județene sau consilierii locali, care ne-au spus că oamenii din comunitățile lor nu mai acceptă o guvernare care să se ascundă în spatele scuzelor. De aceea, orice decizie vom lua, o vom face gândindu-ne exclusiv la interesul românilor!
Le mulțumesc tuturor colegilor mei din Olt, Dolj, Mehedinți, Vâlcea și Gorj care au spus lucrurilor pe nume, iar eu respect cuvântul lor. Este prima regională, dar sunt ferm convins că aceleași probleme vor fi ridicate și de ceilalți colegi din țară.
Pentru că sărăcia se vede peste tot și se simte de către toți românii”, a transmis Sorin Grindeanu.

