HAȚEG: Marcel Goia nu mai candidează la fotoliul de primar
Într-o postare pe rețelele de socializare, liderul liberalilor hunedoreni, Lucian Heiuș a făcut public numele candidatului PNL la Primăria Hațeg. Acesta este Adrian Pușcaș.
PNL Hunedoara prăbușit în sondaje la Hațeg
Pe surse, din tabăra liberalilor, soluția de avarie aleasă de Lucian Heiuș vine în contextul în care sondajele de opinie l-au plasat pe candidatul PNL, Marcel Goia pe poziția a treia, după Nicolae Timiș și Sorin Crai.
De menționat faptul că, în urmă cu o lună, Marcel Goia primarul orașului Hațeg spunea într-un interviu că va candida pentru un nou mandat doar dacă sondajele de opinie, comandate de PNL îi asigură un procent sau o poziție confortabilă. N-a fost să fie, astfel că Lucian Heiuș a fost nevoit să găsească o soluție de avarie.
Nicolae Timiș primul în preferințele celor de la Hațeg
Cei opt ani cu Marcel Goia la primăria Hațeg par să-i fi făcut pe locuitorii orașului Hațeg să regrete administrația Nicolae Timiș. Cel puțin asta o spun sondajele de opinie realizate de unele partide politice hunedorene. Va fi o confruntare interesantă și cu siguranță candidatura lui Timiș va cântări greu în această confruntare.
Iulian Stroia