Comunicat de presă, deputat Natalia Elena Intotero
„Previziunile economice din iarna anului 2020”
Comisia Europeană a publicat, săptămâna trecută, „Previziunile economice din iarna anului 2020”. Semnalele sunt pozitive, în pofida contextului BREXIT, nefericitei epidemii cu coronavirus sau stagnarea economiei chineze – motorul producției mondiale. Economia stabilă a Uniunii Europene, ca întreg, este într-o creștere constantă, iar zona euro se bucură de cea mai lungă perioadă de creștere neîntreruptă de la introducerea monedei unice în 1999.
Pentru România, Comisia Europeană prevede o încetinire a performanței economice față de anii precedenți. Astfel, dacă se va continua cu măsurile economice ale liberalilor, creșterea produsului intern brut în 2021 o să fie la jumătatea nivelului din 2017 (an în care Partidul Social Democrat a venit cu un set de politici publice care au propulsat economia românească).
În zilele următoare, urmează să vedem la televizor mulți experți, fiecare având propria teorie elaborată și corectă, probabil, privind motivul acestei diferențe enorme. De multe ori, însă, răspunsul cel mai simplu este cel corect.