HUNEDOARA: Partidul Facebook nu reușește să strângă nici măcar de-o listă completă de consilieri
Listele de consilierii în unele municipii sau orașe din județ, anunțate de cei de la USR Hunedoara, sunt atât de scurte încât ai senzația că ai dat peste lista de cumpărături cu care unii pensionari se duc la shoping. Evident, listele au fost făcute public pe rețele de socializare, salvatorii județului continuând să facă politica lor de cârcotași, din spatele unei tastaturi, în lumea virtuală.
În realitate USR-ișii hunedoreni chiar nu fac politică
“Cartea de vizită” cu care se împăunează de fiecare dată când își fac apariția în “lumea virtuală” face referire la faptul că ei nu au făcut niciodată politică.
Asta o spun, membrii unui partid politic, care are un grup parlamentar din 2016 și care de cel puțin trei ani activează într-o organizație județeană de partid. Pentru că le place sau nu, USR-ul este un partid politic care cel puțin la nivel declarativ face politică în România.
Este adevărat…dacă te uiți la activitatea lor politică în județul Hunedoara poți spune că este sublimă dar lipsește cu desăvârșire. Cu o singură excepție. Singurele subiecte pe care le-au putut livra presei hunedorene, “politicienii” de la USR Hunedoara, au fost cele legate de scandalurile pentru funcții în interiorul partidului.
Tocmai de aceea, personal le dau dreptate. Salvatorii județului n-au făcut niciodată politică, pentru că din punctul meu de vedere, nu cunosc realitățile din județ și drept urmare nu poți să vii cu soluții la problemele despre care nu știi nimic.
Un partid la nivel de cârcotași
S-o fi săturat lumea de PSD, PNL, ALDE sau Pro România, dar de voi s-a lămurit. Când stai toată ziua pe Facebook într-o lume care nu are nimic de-a face cu realitatea, nu poți să ai pretenții ca organizația ta să fie una puternică, vie. V-ați strâns în diverse organizații locale un grup de cârcotași și de nivelul astă n-ați putut trece. Și nici nu aveați cum. Pentru că ați plecat de la premisa că voi sunteți cei mai frumoși și mai deștepți. Iar de voi n-a încăput nimeni. Cum să interacționați cu alți oameni, când voi nu existați decât în lumea voastră virtuală ?
Singurul argument pentru care cei de la USR îmi cer să îi votez este că ei nu sunt de la PNL, PSD, ALDE sau ProRomânia.
Acum întreb și eu…
USR-ul este partid ?
Pentru că dacă, după patru ani, vii în fața electoratului și spui că tu ca salvator al județului n-ai făcut niciodată politică, atunci întreb din nou?
Da ce-ai făcut băi nene ?
Iulian Stroia