ISU Hunedoara: Incendiu la o clădire din Lunca Cernii de Jos
Echipaje de stingere ale Detașamentului de pompieri Hunedoara au intervenit în această dimineață pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în Lunca Cernii de Jos, la o construcție în interiorul căreia se aflau mai multe magazii pentru depozitarea lemnelor.
La sosirea pompierilor ardea întreaga structură, aflată în imediata apropiere a unui bloc de locuințe. Arderea a afectat ferestrele de la casa scării, aceasta fiind inundată, totodată, de fumul dens degajat de incendiu. Din bloc s-au evacuat toți locatarii, iar trei persoane au fost asistate de echipajul SMURD aflat la locul producerii situației de urgență.
Un copil de opt ani a suferit un atac de panică, o persoană de 38 de ani avea stări de leșin, iar o altă persoană, în vârstă de 34 de ani, care a încercat să stingă incendiul, a suferit arsuri minore la un antebraț. Pentru niciuna dintre cele 3 persoane nu a fost necesar transportul la spital.
Echipajele de stingere au lichidat incendiul și au acționat, apoi, pentru îndepărtarea efectelor negative ale acestuia. Au ars magazii de lemne pe aproximativ 60 de metri pătrați și un garaj, pe o suprafață de 24 metri pătrați.
Cauzele producerii incendiului urmează să fie stabilite.
ISU Hunedoara

