Meniu Principal

REFLEX DE SECURIST: Bolojan a comandat controale la primarii care-i contestă măsurile

Rareș Bogdan: Primarii care au vorbit au fost „vizitați” de Corpul de Control al prim-ministrului sau al Curții de Conturi

Europarlamentarul Rareș Bogdan a lansat acuzații grave la adresa premierului Ilie Bolojan, despre care spune că încearcă să-i intimideze pe primarii care au curajul să-l critice. Europarlamentarul spune că premierul a trimis Corpul de Control  al prim-ministrului și Curtea de Conturi peste primarii care au vorbit despre dezastrul provocat de măsurile impuse de Bolojan.

„Știu că cei care au vorbit au primit vizitele șefului corpului de control al prim-ministrului sau ale Curții de Conturi, ceea ce nu mi se pare firesc, mai ales în Partidul Național Liberal unde trebuie să existe libertatea de expresie”, a declarat europarlamentarul.

Vladimir Petruț, primarul orașului Cavnic unul dintre primarii liberali care au curajul să-l critice public pe Ilie Bolojan a precizat într-o intervenție publică că a primit un astfel de control și că a fost avertizat că așa se va întâmpla.

Rareș Bogdan i-a transmis și un avertisment premierului Ilie Bolojan:

(…) „Mi se pare că în momentul ăsta nu vorbește nimeni, nu putem sfida oamenii, oamenii ne-au dat votul, oamenii așteaptă și au așteptat de la Partidul Național Liberal”, a spus europarlamentarul.