Meniu Principal

Facultatea de Inginerie din Hunedoara – 55 de ani de învățământ superior hunedorean

„Am avut deosebita bucurie să particip la evenimentul aniversar dedicat celor 55 de ani de învățământ superior hunedorean la Facultatea de Inginerie din Hunedoara.
Transmit mulțumiri pentru invitație domnului Conf. univ. ec. dr. ing. Gelu-Ovidiu Tirian, decanul Facultății de Inginerie din Hunedoara, precum și întregii echipe organizatoare, pentru ospitalitate, profesionalism și pentru modul în care reușesc, an de an, să consolideze valoarea acestei instituții emblematice.
Felicitări tuturor cadrelor universitare, studenților și partenerilor implicați pentru contribuția la dezvoltarea unei școli de inginerie de excelență. Îmi exprim întreaga apreciere pentru misiunea educațională pe care o îndepliniți cu dedicare și pasiune.
Felicitări pentru această frumoasă aniversare și pentru tot ceea ce reprezintă Facultatea de Inginerie din Hunedoara pentru comunitatea noastră!
La mulți ani și mult succes în anii ce vin!”,
Ilie Toma, deputat PSD