Liberalii spun că telecabina de la Cetate nu are probleme tehnice! Totul ține de nuanță
Ideea că primarul Florin Oancea a „dat-o de gard” cu telecabina care urcă doar din când în când dealul Cetății este combătută vehement de mai marii liberalilor hunedoreni.
Președintele PNL Hunedoara, Vetuța Stănescu spune că totul este o făcătură a roșilor (adică a PSD-ului, n.r) care de când au preluat conducerea primăriei, au schimbat paradigma în care funcționa administrația.
“Cât timp Florin a fost primar, administrația deveană funcționa într-o nuanță, cum să vă spun… galben-roz. Așa funcționa și telecabina. Când era galben, telecabina staționa. Când totul era roz pornea și telecabina. Vă dau exemplu, ziua în care noi liberalii în frunte cu Florin am inaugurat telecabina. Totul era roz, iar telecabina funcționa. De când au venit ăștia roșii la putere la Deva, rezultatul îl putem vedea cu toții. Totul s-a oprit, fix cum se stă la semafor la culoarea roșie! Deci și telecabina stă! Asta este explicația”, a concluzionat Vetuța.
Acest material este un pamflet și trebuie tratat ca atare!

