În orașul Simeria a demarat construcția unui aeroport. Edilul spune că locația, respectiv cimitirul din Simeria, n-a fost aleasă întâmplător. Aeroportul va avea și rolul de a combate năravul românilor de a aplauda la aterizarea avionului. Proiectul demarat din fonduri proprii de administrația locală va schimba până si blazonul orașului. Din feroviari vom deveni aerieni, a descris nea Emil în câteva vorbe de duh acest proiect.

Vă spun sincer, povestește Emil, ideea mi-a venit când am văzut debandada care a pus stăpânire pe oraș în ultima perioadă. Ceva de nedescris. Dau simerienii în gropi de n-ai văzut așa ceva! Parcă sunt aerieni! 

Că mi-a și zis un polițist local într-o dimineață: Domn’ primar cine vrea să vadă cât este de prost nu trebuie decât să dea o tură seara prin oraș. Indiferent că merge cu mașina sau pe jos are șanse de 90 la sută să dea într-o groapă.

Am ales cimitirul ca locație în urma unei discuții cu Dacian, își amintește Emil:

Nea Emile dacă vrei să îngropi ceva, cel mai sigur o faci în cimitir sau pe câmp. Cum am făcut și cu investiția Bosch. Mai deranjează pe cineva sau mai întreabă cineva de ea ? Am îngropat acolo câteva miliarde și asta a fost!”,  mi-a explicat Dacian.

Proiectul va fi realizat din fonduri proprii de la bugetul local!

În prima fază am trasat pista de aterizare. Aveam cinci litri de vopsea rămasă de la o investiție în educație. Am vrut să vopsim un grad la școală, dar până am strâns banii la bugetul local să cumpărăm vopseaua a căzut gardul! Deci, decât că aveam vopseaua așa că ne-am apucat de treabă. Să vadă simerianul cum mișcăm noi lucrurile, adică eu și Dacian!, a explicat Emil.

Locația nu a fost aleasă la întâmplare… Va combate năravul celor care aplaudă la aterizare!

„Chestiunea asta cu aplauzele la aterizare am studiat-o în urma unui incident pe care l-am avut când mă întorceam cu Dacian dintr-o delegație externă. Ațipisem și la aterizare m-am trezit în ropote de aplauze. Crezând că am fost recunoscut de pasageri, fiind primar de peste două decenii, m-am ridicat în picioare și am făcut câteva reverențe de a râs lumea cu lacrimi.

Noroc cu Dacian care m-a tras de mânecă: Nea Emile, stai bre jos că ne facem de râs și aici! Ăștia aplaudă că am aterizat…

Atunci mi-am zis că acest nărav trebuie combătut mai ales că generează astfel de confuzii de personalitate. Vreau să-l văd și eu pe ăla care atunci când vede că a aterizat într-un cimitir îi mai arde de aplauze! Vă garantez că își va face cruce! Cu amândouă mâinile!

 Lucrările avansează în ritmul în care bat pasul pe loc. Important este că nu deranjează pe nimeni, explică Emil:

N-am avut nicio reclamație că am creea disconfort sau cine știe ce alte probleme. Că mi-a și zis Dacian într-o zi: Nea Emile aici, în cimitir putem lucra fără probleme. Nimeni nu se plânge de nimic, toată lumea-i fericită!

Deci ura și la gară!… aeroport am vrut să zic!”, le-a urat Emil, simerienilor.

Acest material este un pamflet și trebuie tratat ca atare!