Meniu Principal

Ministrul Pîslaru(USR) anunță că a livrat cei 150 de lei pe cardurile sociale: Am promis, am livrat, am încărcat

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, anunță prin vocea ministrului Dragoș Pîslaru că Ministerul a încărcat cardurile sociale cu cei 150 de lei meniți „să acopere necesarul pentru alimente și mese calde în cazul persoanelor aflate în nevoie”.
„Am promis, am livrat, am încărcat”–  anunță Pîslaru pe pagina de socializare, precizând că își ia angajamentul ca a doua tranșă, respectiv tot 150 de lei, să fie „încărcată până la finalul acestui an”
Conform adatelor furnizate de ministrul Dragoș Pîslaru, de această sumă de bani beneficiază peste un milion de români.
„Ca să discutăm pe cifre: 1.115.773 beneficiari primesc prima tranșă, pe baza datelor agregate de la Casa Națională de Pensii Publice și, respectiv, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.
(…) 
Angajamentul meu este ca tranșa a doua de bani să fie încărcată până la finalul acestui an, așa cum am promis încă de la preluarea mandatului de ministru”, a transmis Pîslaru pe pagina de socializare.