Eroii Revoluției, comemorați la Deva
S-au depus coroane de flori în memoria celor care au pierit sub gloanţe în urmă cu 30 de ani
Ceremonia de comemorare a eroilor martiri din Decembrie 1989 a avut loc vineri dimineața, în fața Troiței din Piața Operei. Evenimentul a debutat cu intonarea Imnului Național al României, apoi, un sobor de preoți a oficiat o slujbă de pomenire. Au urmat alocuțiuni din partea reprezentanților autorităților locale și județene precum și din partea organizațiilor revoluționarilor. Reprezentanți ai principalelor institutii ale județului și a organizațiilor revoluționarilor au depus coroane de flori la monumental eroilor martiri. Acțiunea s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare.
Gheorghe Firczak: “Avem datoria să ne amintim de toți cei care au scris, cu sângele lor, actul de deces al comunismului”
„ Revoluţia din 1989 este, fără îndoială, unul dintre cele mai importante evenimente din istoria modernă românească. În luna decembrie, în fiecare an, românii îşi plâng eroii martiri, în locurile unde au pierit, cerând libertate. Acum 30 de ani, românii au ieșit, în acel decembrie ’89, în stradă pentru că se săturaseră de frig, foame şi comunism. S-au jertfit pentru noi, ca astăzi să fim liberi, să ducem un trai mult mai bun, mai decent. Au plătit cu prețul vieții această libertate.
Retrăiesc acele momente în fiecare an, în luna decembrie, iar noi avem acum datoria să ne amintim de toți cei care au scris, cu sângele lor, actul de deces al comunismului din România. Glorie eternă eroilor Revoluției Române din Decembrie 1989”, a spus președintele Asociației Județene a Răniților și Urmașilor Eroilor Martiri Decembrie 1989 Hunedoara-Deva, prof. dr. Gheorghe Firczak.
Un pios omagiu, Eroilor Revoluţiei!
“Se împlinesc 30 de ani de la Revoluţia care ne-a schimbat viaţa. Copii, tineri, femei şi bărbaţi au ieşit în calea libertăţii şi au sfinţit-o cu sângele lor. Avem datoria să ne amintim! Deva i-a comemorat, astăzi, pe românii care au scris istorie în Decembrie 1989. Au fost, atunci, executați cu sânge rece 1.166 de oameni – împuşcaţi pe stradă, zdrobiţi cu TAB-urile, arşi. Oroarea îşi aşteaptă pedeapsa de 30 de ani!
În fiecare an, în decembrie, românii îşi plâng eroii martiri, în locurile unde au pierit cerând libertate. Părintele este în viaţă, iar fiul e mort. Sute de copii spun “tată” unor fotografii îngălbenite de vreme. Amintirile răscolesc încă durerea ascunsă în tăcerea unei ţări care le-a rămas datoare.Am fost astăzi aici pentru că avem datoria să ne amintim de toţi cei 1.166 de eroi care au scris cu sângele lor actul de deces al comunismului din România. Iar copiii şi nepoţii noştri trebuie să ştie că fiecare dintre aceşti eroi au avut un nume şi un chip. Dumnezeu să-i odihnească în pace pe toţi cei care au murit în locul nostru, pentru ca noi să putem trăi liberi în locul lor!”, a declarat Florin Oancea, Primarul Municipiului Deva.
”Eseu despre premisele, spiritul și consecințele Revoluției Române din Decembrie 1989”, autor Gheorghe Firczak
“La 30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989, istoricul Gheorghe Firczak, participant la evenimentele din acele zile de la Deva, fost deputat în Parlamentul României, marchează evenimentul cu o nouă lucrare pe această temă. De-a lungul anilor, autorul ne-a obişnuit să marcheze momentele aniversare ale Revoluţiei Române din Decembrie 1989 printr-o serie de publicaţii menite să aducă lumină asupra evenimentelor desfăşurate în judeţul Hunedoara şi în întreaga ţară.
Gheorghe Firczak publică de această dată un “Eseu despre premisele, spiritul şi consecinţele Revoluţiei Române din Decembrie 1989”. Lecturarea acestei apariţii binevenite în preajma aniversării a 30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989, evidenţiază preocuparea autorului de a prezenta toate acestea în context European” , a precizat dr. Liviu Lazăr.
Maria Hogman