Meniu Principal

Daniel Zamfir, liderul senatorilor PSD cere demisia ministrului Mediului, Diana Buzoianu (USR)

Zamfir:” Doamna Buzoianu ezită să dea aviz de mediu pentru cele patru hidrocentrale aflate în construcție”

Senatorul PSD, Daniel Zamfir consideră că ministrul Mediului, Diana Buzoianu este rău intenționată în condițiile în care refuză să semneze avizele de mediu necesare continuării construcției a patru hirocentrale. Pe cale de consecință, senatorul social – democrat spune că va recomanda deputaților să voteze moțiunea simplă depusă de AUR în Parlament la adresa Ministrului Mediului.

Am invitat-o la Comisia de Mediu pe doamna Buzoianu, ministrul Mediului, pentru a ne explica când va da avizele de mediu pentru construcția a patru hidrocentrale, care așa cum știți sunt în programul de guvernare prevăzute ca o urgență. De asemenea, avem două hotărâri ale CSAT care stabilesc finalizarea acestor obiective de importanță strategică pentru România și, repet, doamna Buzoianu ezită să dea aviz de mediu.

Din păcate, cu această atitudine, fie din neștiință, fie din rea voință, ministrul Mediului arată că rău intenționat și din punctul meu de vedere nu mai poate continua în funcția de ministru”, a declarat Daniel Zamfir.

AUR a depus o moțiune simplă împotriva ministrului Mediului

AUR a depus o moțiune simplă împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu (USR), acuzând-o că blochează punerea în funcțiune a hidrocentralelor începute înainte de 1989 și favorizează înlocuirea lor cu parcuri fotovoltaice, lucru pe care îl consideră „sabotaj al intereselor naționale”. Moțiunea va fi votată miercuri.

VIDEO: https://www.facebook.com/reel/2987781918061101