Meniu Principal

Dominic Fritz solicită liderilor PSD și PNL să dea USR-ului 20 la sută din posturile numite politic

Fritz: ”PSD trebuie să înţeleagă că acum Guvernul are o altă aritmetică…

„Avem un protocol de coaliţie în care este foarte clar prevăzut că ponderea fiecărui partid se reflectă şi în numirile politice, la orice nivel. Asta se referă la secretari de stat, la prefecţi, la subprefecţi, la agenţii unde preşedinţii sunt numiţi politic. Şi, după această pondere, USR are 20 la sută, care în prezent nu este atinsă”, a declarat Dominic Fritz, citat de  Agerpres.

Despre PSD liderul USR, Dominic Fritz spune că ar avea o „durere” când vine vorba de cedarea unor astfel de posturi: „Este normal că există această durere, dar o să treacă peste. Este un proces mai greu, mai ales la PSD, care trebuie să renunţe la cele mai multe din poziţiile obţinute în Guvernul Ciolacu. Dar şi PSD trebuie să înţeleagă că acum Guvernul are o altă aritmetică.”, a concluzionat Fritz.