Liturghie Arhierească de pomenire a corifeilor Marii Uniri – la Rapoltu Mare
Sâmbătă, 7 decembrie, la Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică, în comuna Rapoltu Mare, a avut loc o Liturghie Arhierească de pomenire corifeilor Marii Uniri şi s-au aniversat 20 de ani de viaţă bisericească greco-catolică la Rapoltu Mare.
Au participat Prea Sfințitul Alexandru Mesian, Episcop greco-catolic de Lugoj, Angelo – Narcis Pop – Vicar General de la Lugoj, Pr. Bindea Silviu – Protopop de Orăştie, Pr. Micu Ceciliu – Protopop de Deva, Pr.Vasile Bojcsuk, Secretar General al UCRR şi președintele fondator al Uniunii Culturale a Rutenilor din România, dr. Gheorghe Firczak, Octavian Gheorghe Roman, primarul comunei Rapoltu Mare. Pr. paroh Mircea şi un sobor de preoți slujitori și diaconi.
Pomenirea numelor corifeilor actului istoric de la 1 Decembrie 1918
Încă de la primele orele ale dimineții, enoriașii s-au adunat în curtea bisericii și au așteptat să înceapă slujba. La acest eveniment deosebit, alături de locuitorii acestei localități, a fost și dr. Gheorghe Firczak. Enoriaşii au ales să participe la Sfânta Liturghie, cu gândul la faptele mărețe ale înaintașilor, scrise cu litere de aur în cartea de istorie a neamului.
Evenimentul a avut loc în comuna Rapoltu Mare din județul Hunedoara, biserica din localitate având hramul Sfântului mucenic Gheorghe. Cu această ocazie Prea Sfinţitul Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj a efectuat o vizită pastorală în parohia Rapoltu Mare la invitaţia părintelui paroh, Mircea Costa.
După oficierea Sfintei Liturghii a avut loc pomenirea numelor corifeilor actului istoric de la 1 Decembrie 1918. La finalul slujbei s-a vorbit despre ostașii care s-au jertfit pentru unitatea țării.
“Ne gândim cu recunoștință la cei ce au făurit istoria acestei țări”
Gheorghe Firczak a amintit despre Marea Unire de la 1918 și despre educarea tinerilor în spiritul aprecierii jertfei înaintașilor.
„După 101 ani de la răsunătorul eveniment, omagiem faptele nemuritoare ale românilor de altădată, cu speranța că și generația de astăzi, a celor care conduc destinul acestei țări, va lupta pentru unitatea, libertatea, demnitatea și prosperitatea românilor de pretutindeni. În luna decembrie sărbătorim Ziua Națională a României, iar Sfânta Liturghie săvârșită astăzi a fost închinată memoriei celor care au înfăptuit Marea Unire, între care regăsim și clerici și mireni greco-catolici. Totodată, Liturghia a fost închinată împlinirii a 20 de ani de funcționare a eparhiei greco – catolice din Rapoltu Mare. A fost o Liturghie Arhierească, fiind prezent Prea Sfințitul Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj cu un sobor de preoți. Ne gândim cu recunoștință la cei ce au făurit istoria acestei țări și la faptele uimitoare pe care bravii ostași români, căzuți la datorie, cu arma în mâini și gândul la Dumnezeu, le-au așezat la edificiul României Mari”, a arătat istoricul Gheorghe Firczak.
Parohia Rapoltu Mare – una din cele mai vechi parohii greco-catolice de pe teritoriul actual al Eparhiei de Lugoj
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică este o biserică catolică, sui iuris, de rit bizantin. Biserica Română Unită cu Roma a jucat un rol esențial în dezvoltarea culturii și educației române moderne, iar tradițional este considerată una din cele două biserici naționale românești.
Parohia Rapoltu Mare este una din cele mai vechi parohii greco-catolice de pe teritoriul actual al Eparhiei de Lugoj. A luat fiinţă la anul 1733 ca filie şi a aparţinut de parohia Bobâlna. În anul 1907 a fost construită biserica parohială iar filia devine parohie. Între 1948 şi 1990 Biserica Greco-Catolică din România a fost suprimată şi interzisă. Reluarea activităţii în această parohie s-a făcut în anul 1997. Primul preot care a asigurat serviciile religioase pentru comunitatea greco-catolică din Rapoltu Mare a fost, pr. Ceciliu Micu, actualmente Protopop de Deva. Biserica a fost retrocedată la 6 decembrie 1999. Din acel an şi până astăzi, parohia este păstorită de pr. Mircea Costa.
Sfânta Liturghie a fost pontificată de P.S. Alexandru Mesian, care a salutat prezenţa istoricului dr. Gheorghe Firczack, fost deputat în Parlamentul României, şi a oficialităţilor locale: printre care Octavian Gheorghe Roman, primarul comunei Rapoltu Mare. Pr. paroh Mircea a mulţumit mai întâi bunului Dumnezeu. A mulţumit Prea Sfinţitului Alexandru pentru interesul faţă de această comunitate, participanţilor şi preoţilor care au concelebrat. A mulţumit d-lui prof. dr. Gheorghe Firczack, oficialităților locale prezente şi tuturor celor care au binevoit ca să fie alături la bucuria acestui eveniment.
30 de ani de când Biserica Română Unită cu Roma și-a recâștigat libertatea religioasă
“Aniversăm 20 de ani de când a început activitatea aici și 30 de ani de când Biserica Română Unită cu Roma și-a recâștigat libertatea religioasă. Părintele protopop Micu celebra aici, acum 20 de ani, în aer liber, sau în casa unor credincioși din localitate apoi, în data de 6 decembrie 1999, de sărbătoarea Sfântului Nicolae, s-a celebrat prima Sfântă Liturghie aici. Transformarea acestei biserici în ceea ce este astăzi se datorează atât părintelui protopop Mircea Costa precum și credincioșilor și mă refer în mod special la profesor Gheorghe Firczak, care a ajutat foarte mult la consolidarea comunităţii și la schimbarea la față a acestei biserici”, a precizat, la finalul Liturghiei, Prea Sfințitul Alexandru Mesian, Episcop greco-catolic de Lugoj.
Preotul Mircea Costa a primit, cu această ocazie, din partea PS Alexandru Mesian, o Diplomă de Excelență pentru întreaga activitate. Au mai primit diplome, în semn de mulțumire pentru implicare și susținere, primarul comunei, precum și fostul edil. Profesorului Gheorghe Firczak i s-au dat volumele „Pictura Catedralei Române Unite din Lugoj” și „100 de personalități ale Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică”, în semn de prețuire pentru implicarea în viața bisericească și a comunității greco-catolice din Rapoltu Mare.
Maria Hogman