Ministrul Sănătății în vizită la Spitalul Municipal Hunedoara

La Hunedoara, am văzut cum sănătatea începe să însemne mai mult decât clădiri reparate din când în când. Spitalele devin locuri unde pacienții găsesc încredere, iar medicii găsesc condiții moderne pentru a-și face meseria cu demnitate. Provocări există – mai ales lipsa de personal – dar cred că investițiile, condițiile moderne și salariile comparabile cu cele europene îi pot convinge pe medici și asistente să rămână aici, alături de comunitate.
Peste 800 de milioane de lei în investiții pentru spitalele din județul Hunedoara:
- Modernizarea ambulatoriului integrat și extinderea serviciilor.
- Extinderea și dotarea secției ATI pentru nou-născuți.
- Digitalizarea infrastructurii medicale
- Un laborator complex de imagistică cu echipamente de ultimǎ generatie
- Unul dintre cele mai performante mamografe din țară
- Dotarea secției ATI de la Hunedoara cu fonduri europene.
Dincolo de cifre și proiecte, aceste investiții înseamnă:
- siguranță pentru pacienți,
- șanse reale la tratamente moderne,
- respect și condiții de muncă decente pentru medici și asistente.
Am spus mereu: spitalele trebuie să fie pentru oameni, nu pentru statistici sau hârtii. La Deva și Hunedoara vedem că se poate.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete