Meniu Principal

Împreună pentru viitorul copiilor! Primăria Deva sprijină campania ,,Ajungem MARI”

Primăria Municipiului Deva se alătură campaniei naționale de recrutare de voluntari desfășurată de Asociația Lindenfeld, prin programul socio-educațional ,,Ajungem MARI”, și susține promovarea acesteia la nivel local. Campania se derulează în perioada 4 august – 30 septembrie 2025.
Campania își propune atragerea a 1000 de voluntari noi la nivel național, care să aducă un impact real în viața copiilor instituționalizați, prin sprijin educațional, emoțional și moral. În județul Hunedoara, inclusiv în municipiul Deva, este nevoie de cel puțin 15 voluntari care să se implice activ în acest program, contribuind la dezvoltarea copiilor pe termen lung.
„Este datoria noastră, ca administrație locală, să fim alături de proiectele care aduc schimbări reale în comunitate. <Ajungem MARI> este un astfel de program, care merită sprijinul nostru total. Prin implicare, putem oferi copiilor instituționalizați nu doar cunoștințe, ci și speranță și încredere în viitorul lor”, a declarat primarul municipiului Deva, Lucian Ioan Rus.
Voluntarii implicați în program dedică săptămânal timp pentru pregătirea sau recuperarea școlară a copiilor, desfășoară ateliere creative, de cultură generală sau dezvoltare personală, contribuind astfel la formarea unor tineri responsabili și independenți.
Îi rugăm pe toți cei care doresc să devină voluntari să se alăture acestei inițiative. Un gest simplu poate schimba un destin.

 Oricine își dorește să se alăture poate aplica în programul de voluntariat până pe 30 septembrie 2025, pe https://www.ajungemmari.ro/devinovoluntar/.

Compartimentul de presă al Primăriei Municipiului Deva