Biblioteca Județeană Hunedoara: Lucia Mîrza- expoziție personală de pictură „Culorile unui suflet”

La Secția Biblionet a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva – în sala unde se desfășoară activitatea Clubului de arte plastice „Curcubeu” – a avut loc vernisajul expoziției personale de pictură „Culorile unui suflet”, semnată de Lucia Mîrza, membră activă a clubului nostru de aproape trei ani.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența managerului bibliotecii, domnul Ioan Sebastian Bara, și a colegei noastre Simona Gabriela Löcsei, artist plastic și coordonatoarea Clubului „Curcubeu”, care i-a fost Luciei îndrumătoare pe parcursul acestui frumos drum al exprimării prin culoare.
Prezentarea expoziției a fost realizată de colega noastră Simona, care a vorbit despre sensibilitatea lucrărilor și evoluția artistei. În cadrul intervenției sale, a transmis, printre altele:
„Această expoziție nu este doar o colecție de imagini, ci o invitație la contemplare, la visare și la aprecierea frumuseții din jurul nostru, văzută prin ochii sensibili ai pictorului. Fiecare pensulă, fiecare nuanță ne prezintă o parte din pasiunea creatorului, din iubirea pentru culoare. Vă invit să vă lăsați purtați de culori și forme, să descoperiți povestea din spatele fiecărei lucrări. Mulțumesc artistului pentru generozitatea de a-și împărtăși creațiile cu noi și mulțumesc celor prezenți pentru că au venit să sprijine arta și cultura.”
O felicităm pe doamna Lucia Mîrza pentru această frumoasă reușită, pentru tablourile pline de culoare, sensibilitate și emoție, și le mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi la acest moment special.
Dacă imaginile surprinse la vernisaj v-au trezit curiozitatea, vă invităm să vizitați expoziția „Culorile unui suflet” în sala Biblionet a bibliotecii noastre. Lucrările pot fi admirate pe viu, în perioada 3 iunie – 24 iunie 2025. Merită să le vedeți de aproape – fiecare tablou transmite o emoție pe care doar privirea directă o poate cuprinde pe deplin.
Sebastian Bara, Managerul Bibliotecii Județene Hunedoara – Deva
« Tiberiu Barstan, deputat AUR: Am susținut și votat programele „Prima Seră” și „Sprijin pentru orașele din Munții Apuseni” (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) Consiliul Județean Hunedoara este convocat în ședință extraordinară »