Organizațiile LGBT își revendică victoria lui Nicușor Dan în alegeri și cer mai multe drepturi

Printr-un comunicat, postat de „Mozaiq”, organizațiile LGBT precizează rolul activ pe care l-a avut această comunitate în campania electorală în susținerea lui Nicușor Dan și solicit mai multe drepturi.
Aceștia cer legalizarea parteneriatului civil, o procedură clară pentru tranziția legală a persoanelor trans precum și asigurarea de spații sigure: „România a ales calea europeană. Iar acest lucru a fost posibil inclusiv datorită voturilor din partea comunității noastre. Comunitatea LGBTI s-a mobilizat masiv la aceste alegeri prezidențiale și a ieșit la vot pentru a proteja traseul european al României.
Am văzut zeci de imagini în social media cu abțibildul de pe spatele buletinului, iar numeroase persoane LGBTI au voluntariat pentru campania lui Nicușor Dan, împărțind pliante, vorbind cu cunoscuții și necunoscuții, convingând oameni nehotărâți să iasă la vot.
Organizațiile LGBTI au ieșit public cu mesaje de susținere pentru un vot pro-european și au organizat dezbateri în comunitate.
(….) E timpul să cerem mai mult, acum este momentul să ne mobilizăm… ”, se precizează în comunicatul asociației MozaiQ.