Biserica din satul Potingani a fost târnosită

În Duminica a patra după Paști, 11 mai 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au oficiat slujba de târnosire a bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din filia Potingani a parohiei Valea Bradului, Protopopiatul Brad. Cu acest prilej, locașul de închinare a primit ca ocrotitor și pe Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea, fiu al satului Valea Bradului și Preot în această parohie în perioada 1927-1930.
În continuare soborul de arhierei, preoți și diaconi a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Altarul amenajat în apropierea locașului de închinare. Răspunsurile liturgice au fost oferite de un grup din Corala preoțească „Sacerdotes” a Episcopiei Devei și Hunedoarei, sub conducerea Preotului Nicolae-Daniel Balea. La finalul Sfintei Liturghii fost oficiată slujba Parastasului, fiind pomeniți Episcopul Gurie Georgiu, ctitorii și slujitorii bisericii, trecuți la cele veșnice.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, făcând referire la pericopa evanghelică a vindecării slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a explicat că omul, cu cât e mai îndepărtat de Dumnezeu, cu atât starea lui sufletească care înclină spre paralizie sau spre neputință e mai mare. De asemenea, Preasfinția Sa a vorbit despre râvna și valorile pe care le-a semănat Sfântul Ilarion Felea ca preot paroh al comunităților din Valea Bradului și Potingani.
Preasfințitul Părinte Episcop Nestor, vorbind despre suferința singurătății slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda, a explicat că Omul de care avem nevoie în toată vremea este Hristos Domnul, pe care-L aflăm în de fiecare dată în Dumnezeiasca Liturghie unde se oferă spre mâncare prin Sfânta Împărtășanie.
Preasfinția Sa a mulțumit pentru împreună-slujire ierarhilor și soborului de preoți și diaconi, reprezentanților autorităților județene și locale și tuturor credincioșilor veniți în număr mare la rugăciune în micul sat din Țara Moților.
Preotul paroh Radu Sorca a fost hirotesit iconom ca urmare a implicării în lucrările de înnoire și înfrumusețare efectuate la locașul de închinare, iar reprezentanții autorităților județene și locale și credincioșii care au sprijinit aceste lucrări au primit acte de cinstire. La rândul său, Preotul paroh a oferit arhiereilor câte o icoană a Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea, iar domnul Florin Cazacu, Primarul municipiului Brad, le-a oferit câte o statuetă a eroului național Avram Iancu.
Episcopia Devei și Hunedoarei
« Beneficiarul unei pensii lunare de 4.500 de euro, Stolojan își dă cu părerea: Poporul nu are întotdeauna chiar dreptate! (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) Consiliul Județean Hunedoara: Sarmizegetusa Ulpia Traiana nu găzduiește evenimente private! »