Bolojan l-a pus pe Cătălin Predoiu premier interimar

Vicepremierul și ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, va fi premier interimar al României, după demisia lui Marcel Ciolacu. Decizia politică deja a fost luată și a fost formalizat formalizată prin decretul semnat de către președintele interimar, Ilie Bolojan.
”Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, l-a primit luni, 5 mai 2025, pe domnul Marcel Ciolacu, la Palatul Cotroceni, care și-a înaintat oficial demisia din funcția de Prim-ministru. În temeiul prevederilor constituționale, Președintele interimar al României a luat act de demisia domnului Marcel Ciolacu și a semnat decretul prin care se constată vacanța funcției de Prim-ministru al Guvernului României.
Totodată, Președintele Ilie Bolojan a semnat decretul pentru desemnarea domnului Marian-Cătălin Predoiu ca Prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuțiile Prim-ministrului până la formarea noului Guvern.”, arată un comunicat al Administrației Prezidențiale.