Drumul județean Orăștie – Costești se transformă radical. Lucrările sunt în plină desfășurare

Proiectul de modernizare a drumului județean 705A, sectorul Orăștie-Costești, derulat de Consiliul Județean Hunedoara prin fondurile europene atrase prin Programul Regional Vest 2021-2027 își arată din plin utilitatea. Cu ajutorul celor peste 75 de milioane de lei atrase de CJ Hunedoara, tronsonul de drum se transformă radical pentru a oferi condiții de trafic similare unui drum național.
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, social-democratul Laurențiu Nistor, a vizitat, luni, șantierul deschis pe cei 17,2 kilometri de drum, care vor asigura, nu peste multă vreme, un acces adecvat spre Cetățile Dacice din Munții Orăștiei.
„Acesta este unul dintre cele mai importante drumuri din punct de vedere turistic și a fost o lucrare aflată pe lista noastră de priorități. Din bugetul județului era imposibil să realizăm o investiție de asemenea anvergură, dar am avut la dispoziție un mecanism important, cel al fondurilor europene nerambursabile. Imediat ce am primit finanțarea, ne-am apucat de lucru și, astăzi, putem spune că stadiul fizic al proiectului a ajuns la 35%. Constructorul a realizat cu prioritate lucrările tehnice mai dificile. Așa cum am mai spus-o și în trecut, am promis că vom face acest drum și ne ținem de cuvânt. Nu promitem niciodată ceea ce nu putem realiza!”, a declarat Laurențiu Nistor la vizita de lucru în teren.
DJ 705A leagă mai multe comunități și asigură accesul spre Cetățile Dacice listate în Patrimoniul Mondial UNESCO. Principalele lucrări derulate pe tronsonul de 17,2 km, cuprins între Orăștie – intrarea în localitatea aparținătoare Căstău, până la ieșirea din Costești, vizează refacerea structurii rutiere, amenajarea de intersecții cu drumurile laterale, amenajarea de podețe, realizarea șanțurilor și rigolelor de scurgere a apei pluviale, amenajarea unui pod, precum și consolidarea corpului de drum cu ziduri de sprijin.
Guvernare pro-europeană: Fondurile UE transformă județul Hunedoara
Un președinte și un Guvern pro-european reprezintă garanția dezvoltării cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile. Stabilitatea politică și economică, dublată de o strategie de dezvoltarea adaptată nevoilor românilor, atrage după sine proiecte benefice pentru modernizarea comunităților locale și pentru punerea în valoare a patrimoniului istoric și cultural.