Un bărbat din Ilia a fost reținut de polițiști după ce a provocat un accident. Nu avea permis și era băut

Bărbatul care a provocat accidentul de pe șoseaua de centură a orașului Petrila era băut și nici nu avea permis de conducere. Pasagerii din mașină au fost răniți, iar unul a ajuns la spital. Poliția l-a reținut pe șofer
„În urma verificărilor, s-a stabilit că un bărbat de 50 de ani, domiciliat în comuna Ilia, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă. În urma celor întâmplate, atât conducătorul auto, cât și cei patru pasageri aflați în vehicul au suferit leziuni corporale.
Unul dintre pasageri, un bărbat de 56 de ani, din Aninoasa, a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
În urma verificării în bazele de date, polițiștii au constatat că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Totodată, testarea acestuia cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și a eventualei prezențe în organism a substanțelor interzise”, spun reprezentanții IPJ Hunedoara.
Sursa Mondo TV
« Ilie Toma, deputat PSD: România are nevoie de stabilitate și de încredere (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) Comuna Băcia: Lucrări de reabilitare și modernizare la drumul DJ 668D »