Viorel Sălan: Lucrări în Comisiile Senatului
Propunerea legislativă privind regimul juridic al ansamblurilor şi siturilor istorice şi arheologice
Ieri, în cadrul şedinţei Comisiei pentru administraţie publică, am susţinut în calitate de iniţiator Propunerea legislativă privind regimul juridic al ansamblurilor şi siturilor istorice şi arheologice care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO, şi unele măsuri privind protejarea Cetăţilor dacice din munţii Orăştie.
Am evidenţiat toate situaţiile practice care au impus promovarea acestei iniţiative legislative, am subliniat importanţa păstrării intacte a acestei moşteniri culturale şi istorice şi am prezentat exemplul de bune practici al Cetăţii Sarmizegetusa Regia, care este administrată de Consiliul Judeţean Hunedoara începând din anul 2012.
În urma dezbaterilor, colegii senatori au votat în unanimitate pentru întocmirea unui raport de admitere, incluzând şi o serie de modificări şi amendamente propuse.