DEVA: Expoziție de pictură-„Lumi paralele”
Consiliul Județean Hunedoara și DGAMPT Hunedoara vă invită la deschiderea expoziției de pictură „LUMI PARALELE” a artistei IMOLA POPESCU FELDBERG (1952-2021), ce va avea loc miercuri, 22 ianuarie 2025, la Galeria Națională de Artă „FORMA” din Deva, începând cu ora 17:00.
„Unii artiști plastici pictează după cum gândesc – adresează mintea, atât a lor, cât și a privitorului. Ei exprimă lucrurile într-un mod logic; rațiunea este punct de plecare și sosire pentru ei. Privitorul va căuta și va găsi logica și rațiunea în compoziție, sau în substratul liric, sau în amândouă. Alții pictează după cum simt, ca într-un vis sau o joacă, depinde de natura lor. Eu fac parte din această a doua categorie. Din a doua categorie, rog privitorul să se uite la ele în același fel, cu sufletul ușor ca un prieten care mă înțelege, fără multă vorbă. Lucrările reflectă sentimentele mele legate de lucruri obișnuite: oameni și locuri.
Marea lecție despre estetică am avut-o în Africa, absorbind principiile creației unui popor care a reușit să rămână atât de aproape de starea naturală de la care noi toți am pornit odată… Relația dintre creator și creație este una atât de simplă încât apare ca un miracol – mi-a fost imposibil să nu încerc și eu calea. Am descoperit însă că lucrurile simple sunt cele mai grele de făcut atunci când vrei. Ca orice artist, a trebuit să parcurg drumul meu, căci așa suntem noi, încăpățânați – că doar puteam să învăț de la Brâncuși, ușor și repede, dar iată că nu am învățat de la el, ci a trebuit să plec la capătul celălalt al lumii să îmi găsesc profesorii. Am descoperit și eu, ca alții înaintea mea, arta atât de diversă de pe tot continentul african, pe care am început să îl privesc cu atenție și respect, o dată ce am înțeles valoarea șansei de a pătrunde. Am descoperit în același timp libertatea de a simți și de a fi într-o societate în care această libertate face parte din cultură și tradiție, într-un fel care continuă marea natură care cuprinde toate cele – adică regulile sunt, și ele se respectă, dar cumva regulile devin suport în loc să devină limite. Greu de explicat, iarăși, ca majoritatea lucrurilor în Africa, ele se simt, se înțeleg mai ușor cu simțul emoțiilor, decât cu puterea rațiunii. Africa este vibrantă, pentru că transmisiunile umane acolo sunt mai mult emoționale, se fac prin vibrații – așa cum și psihologia modernă ne învață acum că așa se transmit lucrurile, și încearcă să ne încurajeze și pe noi să ne lăsăm vibrațiile libere să se manifeste.
Așa pictez eu, vibrând din ce în ce mai liber, poate spre disperarea celor care vin și se uită la lucrul pe care l-am făcut. Îi rog cu respect pe aceștia să nu caute logica; ea există, căci toate au un sens, dar logica poate lua o cale diferită de la om la om, chiar când, în final, ajunge în același loc și poate că mesajul devine mai greu de înțeles. Rog, deci, privitorul să își lase emoțiile libere, atât; ele vor călăuzi mai repede pe fiecare acolo unde este locul. Să se uite la lucrări ca și cum ar asculta o melodie și nu un cântec – o muzică în care nimic nu se spune, dar fiecare simte ceva fără efort, iar la sfârșitul melodiei omul parcă s-a curățat de toate relele pământului.”
Imola POPESCU FELDBERG
Expoziţia va fi deschisă în perioada 22 ianuarie – 10 februarie 2025, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 – 18.00.
„LUMI PARALELE” este o expoziție organizată de Consiliul Județean Hunedoara și DGAMPT Hunedoara, în parteneriat cu Filiala Deva a Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Vă așteptăm cu drag!