Stănescu „le bate obrazul” celor care încasează sume importante de bani datorită funcțiilor primite de la partid
“Oamenii politici renunță la principiile politice atunci când își pierd favorurile. Oameni care au fost susținuți de PNL pentru a ocupa funcții, și aici vorbesc de prefect, director de cabinet al unui ministru liberal, administrator public numit de un primar liberal, de colegul meu de la CJ Hunedoara ajuns consilier județean pe listele PNL. Pe acești oameni nu i-am văzut atacând partidul sau spunând ceva atunci când încasau sume importante în funcțiile pe care le aveau prin susținerea PNL.
(…) Nu pot să spun decât că oamenii care își pierd privilegiile sunt supărați că nu se mai regăsesc pe listă”, a concluzionat Stănescu.
Declarațiile au fost făcute la postul local de televiziune Antena 3 Deva în cadrul emisiunii “Ora Exactă“
Sursa foto: Antena 3 Deva