Meniu Principal

BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ DEVA organizează o întâlnire cu reputatul istoric Vasile Pușcaș

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, și în parteneriat cu Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca, organizează, în data de 15 octombrie 2024, ora 1800, în cadrul Salonului Hunedorean al Cărții, ediția a XXIII-a, o întâlnire cu domnul Vasile PUȘCAȘ, reputat istoric, cercetător, membru corespondent al Academiei Române, expert în relații internaționale, diplomat, fost negociator-șef al României pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Intelectual de ținută, cu o vastă operă științifică, autor a peste 30 de cărți de specialitate, Vasile Pușcaș este un reputat expert în relații internaționale, integrare europeană și negocieri europene, precum și relații de afaceri și managementul conflictelor în Europa Centrală și de Est în secolul XX.

La Salonul Hunedorean al Cărții va fi prezent cu trei cărți apărute la prestigioasa Editură Școala Ardeleană din Cluj-Napoca: Istoria din cotidian, Românii în Uniunea Europeană și România și lumea în schimbare.

Istoria din cotidian a fost scrisă, după cum mărturisește autorul, ca o replică la afirmația tot mai des întâlnită conform căreia românii nu mai sunt interesați de istorie. Cu toate acestea, spune autorul, „nevoia de istorie vine chiar din trăirile noastre ca ființe umane și străbate cu noi ritmurile și sensurile vieții cotidiene”. Cartea cuprinde analize ale perioadei de după Marea Unire până la evenimentele din 1989, texte ce analizează caracteristicile liderilor politici de ieri și de azi, precum și o amplă privire asupra lumii noastre aflate în schimbare. Motivația scrierii acestei cărți ne-o oferă însuși Vasile Pușcaș: „În ultimele decenii, istoria recentă a năvălit peste noi, cu voia sau fără voia noastră, ne-a influențat viețile cotidiene și ne-a obligat să conștientizăm că suntem parte într-o istorie contemporană (nu s-a ajuns la sfârșitul istoriei, cum anunțase Francis Fukuyama) și, totodată, ne-a impulsionat să o interpretăm și să o înțelegem. Trăind prezentul, trăim în istorie. Iar volumul acesta ar dori să vă însoțească în efortul clarificării drumului pe care-l veți alege pentru binele fiecăruia și al întregii societăți”.

România și lumea în schimbare cuprinde studii și analize riguroase și bine documentate cu o tematică preponderent de politică externă și diplomație, având în atenție România. „Articolele incluse în volum – spune autorul – , unele publicate în diferite reviste de specialitate, iar altele inedite, surprind procese transformative din societatea românească, demonstrând că schimbarea nu este un simplu moment/eveniment, ci un fenomen propriu evoluției sociale de durată, fapt pentru care istoricul este dator nu doar să-l consemneze (factual și cronologic), ci să-l explice și încadreze în mersul general al istoriei. Scopul a fost să restituim publicului etape ale istoriei noastre moderne și contemporane prin care să înțeleagă trecutul și să-și explice rațional prezentul. Firește, pentru a putea să-și propună, tot rațional, o viziune de dezvoltare socială în viitor”.

În sfârșit, Românii în Uniunea Europeană „(…) a fost publicat în zilele când se marcau 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, dar nu  și-a propus încadrarea într-un discurs aniversar. Era și contextul derulării Conferinței privind viitorul Europei, însă autorul nu s-a înscris în vreo platformă formală a acestei dezbateri. Opiniile cuprinse în paginile de față sunt ale intelectualului cu luciditate critică, istoricului istoriei contemporane și cetățeanului observator/participant la unele etape ale procesului aderării României la Uniunea Europeană”.

Toate aceste cărți, scrise în urma unei vaste experiențe de istoric și diplomat, documentate cu rigurozitate, vor fi pe larg prezentate de domnul Vasile Pușcaș, care va avea un dialog cu participanții la întâlnire și va oferi autografe pe volumele lansate la Deva.

Cu deosebită considerație, Manager,

Ioan Sebastian Bara