Lansarea de către Guvernul României a Planului național pentru marea industrie reprezintă cea mai importantă strategie guvernamentală de la Revoluția din Decembrie 1989 până acum.

Căderea comunismului a însemnat din păcate pentru țara noastră distrugerea practic a industriei românești.

Dezindustrializarea României a fost un proces complex, cu implicații economice și sociale semnificative, care a afectat țara în toată această perioadă. Cauzele acestui fenomen sunt multiple și include tranziția de la economia planificată la cea de piață. Procesul de privatizare și deschiderea către economia globală au dus la închiderea multor întreprinderi necompetitive.

Industrializarea tradițională a fost depășită de noile tehnologii, iar multe fabrici nu au putut face față acestei tranziții. Importurile ieftine și concurența acerbă pe piețele internaționale au afectat mult producția locală.

Aşadar, ce am pierdut prin dezindustrializare? Active şi mijloace fixe, două milioane şi jumătate de locuri de muncă reorientate către meserii mai puţin calificate, dispariţia a peste 1.000 de platforme industriale. La final, doar o rază de speranţă: Europa construieşte o nouă politică de reindustrializare.

Iar Guvernul României s-a aliniat la această politică europeană.

Reindustrializarea României este însă un proces complex și de durată, care necesită o abordare strategică și coordonată. Obiectivele reindustrializării includ în mod obligatoriu în primul rând creșterea competitivității industriei românești. Iar aceasta se poate realiza prin investiții în tehnologie, cercetare și dezvoltare, cât și prin îmbunătățirea calității produselor.

Trebuie avută în vedere și diversificarea producției pentru a reduce dependența de anumite sectoare și a crește reziliența economiei.

Atragerea de investiții străine este un alt obiectiv foarte important al oricărei strategii de reindustrializare. Un mediu de afaceri favorabil și promovarea avantajelor competitive ale României sunt, în acest sens, condiții esențiale. Pentru a crea noi locuri de muncă și a stimula inovarea, trebuiesc sprijinite întreprinderile mici și mijlocii.

Și nu în ultimul rând dezvoltarea infrastructurii este o condiție obligatorie pentru a facilita transportul și distribuția produselor.

Toate aceste obiective sunt evidente în viziunea Planului național pentru marea industrie.

Practic, este vorba despre cel mai important pachet economic, de sprijin pentru marile investiții din diverse ramuri industriale în România de după 1989.

Sunt avute în vedere în primul rând industria metalurgică, industria chimică, industria siderurgică și de prelucrare a metalelor, în mod deosebit a cuprului și a aluminiului. Este vizată de asemenea și revigorarea industriei de apărare, direcție determinată și de contextul geopolitic actual.

Reindustrializarea României este o provocare majoră, dar și o oportunitate pentru țară. Sunt convins însă că Guvernul României este gata să îi facă față. Printr-o abordare strategică și coordonată, România poate să își reconstruiască sectorul industrial și să își consolideze poziția în economia globală.