DAS DEVA: Acţiune de informare şi verificare desfășurată de Compartimentul Local pentru Romi
Zeci de copii aparținând minorității rome din zonele Nicolae Grigorescu, nr. 45B, malul Mureșului și strada Carierei, au participat, joi, 5 septembrie, împreună cu familiile lor, la o acţiune de informare şi verificare desfășurată de Compartimentul Local pentru Romi al Primăriei Deva și Direcția de Asistență Socială Deva, cu privire la participarea la educație și prevenirea părăsirii timpurii a școlii.
La întâlnire a fost prezent și un mediator școlar, care este și profesor de limba română la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” și Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” din Deva.
Acţiunea a vizat, în primul rând, verificarea înscrierii la școală a copiilor cu vârste începând de la 6 ani
În majoritatea cazurilor, aceștia au fost înscriși în anul școlar 2024 – 2025 și sunt elevi în clasele primare sau gimnaziale la Școala Gimnazială „Andrei Șaguna”, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” și Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”. În același context, adolescenții și tinerii romi care au abandonat școala înainte de a absolvi învățământul obligatoriu au fost informați și consiliați de reprezentanții administrației locale cu privire la înscrierea și participarea la Programul educațional „A doua șansă” – care este destinat atât celor care nu au absolvit clasele primare până la vârsta de 14 ani, cât și celor care nu au participat niciodată la educația școlară.
Înscrierile în program se realizează în două sesiuni, iar cursurile încep în data de 1 octombrie și se desfășoară la Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva.
Pe lângă discuțiile în care s-a pus accent pe rolul școlii în depășirea dezavantajelor educaționale cu care se confruntă minoritatea romă și importanța educației pentru integrarea acesteia în societate și facilitarea intrării pe piața muncii, participanții la întâlnire au fost informați și în privința altor aspecte pentru care și-au exprimat interesul:
– beneficiile sociale acordate preșcolarilor și elevilor care nu au absențe nemotivate la școală
– documentele necesare și condițiile de acordare a burselor sociale
– procedura preschimbării actelor de identitate expirate sau care urmează să expire
– termenul limită pentru actualizarea dosarelor de locuințe sociale (31 octombrie 2024)
– perioada de depunere a cererilor pentru acordarea ajutorului de încălzire în sezonul rece 2024 – 2025 (în a doua jumătate a lunii octombrie)
– condițiile de acordare a venitului minim garantat și obligațiile beneficiarilor
– categoriile de persoane defavorizate care vor putea beneficia de pachete cu produse alimentare în perioada 2024 – 2027, potrivit reglementărilor legale în vigoare
Conform datelor centralizate de Compartimentul Local pentru Romi al Primăriei Deva, în comunitățile rome din Deva sunt aproximativ 90 de copii, dintre care mai mult de 80 la sută au vârstă școlară.
Reprezentanţii administraţiei publice locale desfăşoară periodic activități de informare și consiliere în rândul etnicilor romi, cu scopul sprijinirii acestora în vederea integrării sociale – prin creşterea nivelului de educaţie şi dobândirea de abilităţi care să le asigure adaptarea la societatea în care trăiesc. Întâlnirea organizată joi a avut ca punct de pornire nu doar începutul anului școlar, ci și marcarea Zilei Internaționale a Alfabetizării, care se sărbătorește în fiecare an, în data de 8 septembrie, pentru a ne reaminti tuturor importanța alfabetizării ca un aspect legat de demnitate și drepturile omului.
Direcția de Asistență Socială Deva